Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 02, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 2215 vizualizari
Patru victorii şi un sigur rezultat de egalitate. Acesta este bilanţul pozitiv al echipei de fotbal FC Bihor care sâmbătă va începe o nouă ediţie de campionat în Liga a II-a, seria a II-a.
Cel mai important este faptul că sistemul competiţional este schimbat aşadar vor fi 12 formaţii participante (22 de etape de disputat) după care se va alcătui un clasament final. Urmează o perioadă cu play-off şi play-aut, primele şase echipe vor juca în play-of cu drept de promovare iar ultimele şase în play-aut.
Aşadar un campionat destul de complicat cu 32 de jocuri, 22 în sezonul regulat şi 10 după aceea.
Invitaţi în cadrul unei emisiuni redio, Şerban Morcan şi Gheorghe Ghiţ, preşedinte respectiv antrenor principal aveau un fel de optimism moderat.
„Nu ne-a fost uşor că alcătuim un lot de jucători fără salarii prea mari şi sper eu cu jucători valoroşi. Avem în lot trei categorii de jucători, cei mai experimentaţi cu care am negociat primii contractele, cei noi venniţi de la centru de copii şi juniori şi cei de la Luceafărul şi cei care au fost la Liberty. Cred că noi ne-am făcut treaba bine şi sper să avem rezultatele dorite. Obiectivul principal este practicarea unui fotbal plăcut şi accederea între primele şase la finele campionatului” declara Şerban Morcan.
La rândul său Gheorghe Ghiţ declara: „Am avut o perioadă de pregătire foarte bună cu cinci jocuri amicale din care am câştigat patru şi am terminat unul la egalitate. Lotul de jucători este echilibrat pe fiecare compartiment în parte. Sunt adeptul jocului ofensiv şi voi folosi un sistem 4-3-3, dar orice antrenor îşi adaptează sistemul în funcţie de ce jucători va avea la dispoziţie. Sper ca sâmbătă să debutăm cu o victorie, avem un moral bun şi eu cred că faţă de arădeni suntem favoriţi, ei s-au reunit târziu”.
Accesul la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea se va face la fel ca şi în sezonul precedent şi anume 10 lei biletul normal, pensionarii, femeile şi elevii având accesul gratuit.
Preţul unui abonament rămâne la fel şi anume 100 lei la tot sezonul şi la posibilele partide din Cupa României.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0