Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
aug. 14, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 433 vizualizari
Fotbaliștii de la FC Bihor Oradea s-au calificat în play-off-ul Cupei României, după ce miercuri s-au impus, după prelungiri, la Cermei, în județul Arad, în fața echipei locale, Gloria Lunca-Teuz, cu scorul de 6-2.
La finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 2-2, după ce în prima repriză gazdele au condus cu 2-0, iar la pauză s-a intrat cu 2-1.
Jocul a fost început foarte slab de echipa orădeană, care a intrat relaxat în joc și, astfel, după doar 12 minute s-a văzut condusă cu scorul de 2-0. Până la pauză a redus din handicap însă Albert Stahl, iar în repriza a doua a marcat Andreas Chirițoiu, pentru a duce jocul în prelungiri.
În cele 30 de minute care au urmat, roș-albaștrii au făcut legea pe teren, și pe fondul căderii fizice a gazdelor, iar Luca Tincău și Mihai Gîdea au reușit câteo dublă, pentru a stabili scorul final, 6-2 pentru FC Bihor.
Filmul jocului
Defensiva orădeană a fost surprinsă pentru prima dată în acest joc în minutul 2, când Vlad Filimon a marcat cu un șut în stânga portarului Ionuț Rus, de la marginea careului de 16 metri.
În minutul 8, tot arădenii au avut o ocazie bună, dar șutului lui Mercioiu de la marginea careului, a fost reținut de Ionuț Rus în doi timpi.
Prima ocazie a Bihorului s-a consemnat în minutul 11, când, după o combinație la marginea careului, Sergiu Jurj a șutat pe jos, mingea a lovit bara și s-a scurs în afara suprafeței de joc.
Peste dor un minut, Gloria Lunca-Teuz Cermei a reușit să majoreze scorul, după ce Paul Mercioiu i-a trimis lui Cristian Gavra, care l-a servit bine în fața careului mic pe Cristian Mitre, cel care l-a învins pe portarul Ionuț Rus.
Orădenii nu au avut reacție nici după golul 2 încasat, iar gazdele, pe val, au continuat să atace periculos. Astfel, în minutul 19, după o acțiune periculoasă în fața porții, bihorenii au respins în ultimul moment.
În minutul 24, Gavra a trimis mingea în poartă direct din lovitură de colț, dar Krisztina Szabo, arbitrul întâlnirii, după ce s-a consulat cu Ioan Cozorici, arbitrul asistent numărul 1, a anulat golul pe motiv de fault la portar.
În minutul 29, FC Bihor a replicat printr-o lovitură liberă, care a fost executată pe lângă poartă, însă.
În minutul 30, Gavra, cel mai bun jucător a echipei arădene, a trimis un șut la colțul lung al porții lui Ionuț Rus, dar goalkeeper-ul bihorean, a reținut în doi timpi.
Roș-albaștrii au început să atace și ei mai mult poarta adversă, iar în minutul 33, Sergiu Jurj a trimis un șut bun, dar a reținut portarul. Un minut mai târziu, tot bihorenii au expediat un șut de la marginea careului, dar a reținut din nou portarul.
De partea cealaltă, în minutul 35, Vasiu a trimis un șut bun de la distanță, dar puțin pe lângă bară.
În minutul imediat următor, Vlad Filimon a trecut ușor de trei jucători ai Bihorului și a șutat de la marginea careului, dar pe lângă poartă.
După șutul lui David Sala, de la 22 de metri, pe lângă poartă, în minutul 36, a venit și golul orădenilor. Albert Stahl, care s-a dovedit a fi cel mai bun jucător al oaspeților din prima repriză, a șutat din interiorul careului, la colțul scurt, și scorul a devenit 2-1.
Imediat după gol, Filimon, de la gazde, a trimis periculos în fața porții, dar Mercioiu nu a reușit să înscrie. La cealaltă poartă, Ioan Filip a expediat un șut peste transversală, în minutul 44, iar în pauză s-a intrat cu scorul de 2-1 în favoarea gazdelor.
Situația s-a schimbat din repriza a doua
În repriza a doua situația s-a schimbat și FC Bihor a alergat după egalare și apoi după golul care să-i aducă calificarea. Andrei Gal, care a intrat în prima repriză, în locul ui Deniz Giafer – care s-a accidentat, a avut o serie de ocazii, dar le-a ratat pe toate.
În minutul 46, Ionuț Ban a centrat, iar Andrei Gal a reluat cu capul pe lângă bară. Apoi, în minutul 59, după o altă centrare în careu, Gal a reluat cu capul din 6 metri, pe lângă poartă.
Golul de 2-2 a venit în minutul 62, când, Ioan Filip i-a trimis pe stânga lui Albert Stahl, iar acesta a trimis perfect în fața porții, de unde, Andreas Chirițoiu a înscris cu latul, din 2 metri.
Astfel, orădenii au revenit de la 0-2, au egalat și au continuat să atace, pentru a-și apropia calificarea.
În minutul 65, roș-albaștrii au avut o ocazie mare. După o centrare de pe stânga, Andrei Moga a trimis la 6 metri de poartă înspre Ricardo Farcaș, care nu a reușit să reia, mingea a ajuns la Andrei Gal, care a șutat, dar balonul a fost respins în corner.
În minutul 66 a fost rândul lui Sergiu Jurj să șuteze, de la 14 metri, dar mingea a fost respinsă de la vinclu. La faza imediat următoare, David Sala a trimis peste poartă.
Orădenii au alergat după golul care să le aducă calificarea în minutele regulamentare, dar șutului lui Chirițoiu, de la 16 metri, din minutul 75, a fost respins în corner.
De partea cealaltă, experimentatul Gavra a trimis și el un șut bun de la marginea careului, respins în corner.
Andrei Moga a semnat însă ultima ocazie din timpul regulamentar, în minutul 84, dar șutul lui, din afara careului, a fost rețiut în doi timpi de portar.
Cum la finalul celor 90 de minute de joc scorul a fost egal, 2-2, s-a trecut la două reprize a câte 15 minute de prelungiri.
Dominare totală în prelungiri
Prima repriză a prelungirilor a fost dominată copios de orădeni, care au profitat și de căderea fizică a gazdelor și i-au taxat pe aceștia de fiecare dată când au avut ocazia.
Intrat în minutul 80, în locul lui David Sala, Mihai Gîdea avea să se remarce în prelungiri, alături de Luca Tincău, intrat și el în același minutul 80, în locul lui Albert Stahl.
Mai întâi, în minutul 96, Mihai Gîdea i-a trimis de pe stânga lui Luca Tincău, care, intrat în careu, l-a învins pe portarul advers cu un șut la colțul scurt.
Dezlănțuit, FC Bihor a continuat atacurile. În minutul 99, Călin Jurj i-a trimis lui Chirițoiu, dar șutul acestuia, pe colțul scurt, a fost respins.
În minutul 100, orădenii au urcat scorul la 4-2 în favoarea lor, după o repunere de la margine. Mingea a ajuns în careu la Gîdea, care a marcat cu un șut frumos din unghi, la colțul lung.
Nu au trecut decât cinci minute și FC Bihor a marcat și golul 5. Robert Curescu a avansat pe partea stângă, i-a trimis în dreapta lui Gîdea, care, venit lansat, l-a învins din nou pe portarul echipei arădene.
Gazdele au avut prima ocazie din prelungiri abia în minutul 106, dar Gavra nu a reușit să înscrie nici de această dată.
FC Bihor a revenit periculos în atac și lovitura de cap a lui Andrei Moga, din minutul 109 a fost respinsă de pe lina porții. În minutul 110 însă, orădenii marchează și golul al șaselea. Mihai Adrian Gîdea i-a trimis în fața porții lui Luca Tincău, care a înscris cu latul.
După un șut a lui Robert Curescu, în minutul 113, scos de portarul echipei gazdă, cei de la Cermei au devenit mai periculoși în minutele de final ale prelungirilor. Astfel, în minutul 118, portarul orădean Ionuț Rusu a scos de lângă bară un șut bun al arădenilor. Apoi, în minutul 120, Gavra a șutat foarte bine, iar Ionuț Rusu a scos de la vinclu.
Ultima ocazie a fost tot a celor de la Gloria Lunca-Teuz Cermei, prin Vlad Filimon, în același minut 120, dar orădenii au scăpat din nou cu fața curată, iar jocul s-a încheiat cu scorul de 6-2 pentru FC Bihor, care s-a calificat, astfel, pentru a doua oară consecutiv în play-off-ul Cupei României.
Declarația tehnicianului:
„Din păcate, am început meciul așa cum am început și repriza a doua. Este important, însă, că am reușit să trecem în turul următor. Este o chestiune mentală pentru că am început așa de greu jocul. Sperăm să ne schimbăm mentalitatea și să tratăm toate meciurile la fel, indiferent de adversar și de ligă. M-a nemulțumit atitudinea jucătorilor de la început, dar sper să înțeleagă că, cu atitudine, se poate câștiga orice meci. Sper să înțeleagă acest lucru”, a declarat la finalul partidei, directorul tehnic al echipei FC Bihor, Gustavo Aragolaza.
Gloria Lunca-Teuz Cermei – FC Bihor Oradea 2-6 (2-1, 2-2)
Au marcat: Vlad Filimon (min. 2), Cristian Mitre (min. 12) / Albert Stahl (min. 39), Andreas Chirițoiu (min. 62), Luca Tincău (min. 96 și 110) și Mihai Gîdea (min. 100 și 105).
Gloria Lunca-Teuz: R. Rusu – Ad. Sevici (min. 102 Ad. Piț), A. Pașca, G. Siminic, R. Joldea (min. 55 Al. Iosu, min. 91 Steleac), B. Vasiu, I. Dinu (min. 67 Al Tomuț), Cr. Mitre (min. 67 Ayobami Junior), P. Mercioiu (min. 80 Novac), Cr. Gavra și V. Filimon. Antrenor: Roland Nagy.
FC Bihor: I. Rus – C. Jurj, D. Giafer (min. 10 A. Gal), R. Farcaș, I. Ban (min. 57 S. Cucu), I. Filip, R. Gunie (min. 57 A. Chirițoiu), A. Stahl (min. 80 M. Gîdea), A. Moga, D. Sala (min. 80 L. Tincău) și Sg. Jurj (min. 99 R. Curescu). Director tehnic: Gustavo Aragolaza
Au arbitrat: Krisztina Szabo (Crişeni – Sălaj) – Ioan Cozorici (Zalău) și Flavius Seiche Lazăr (Sânmihaiu Almaşului – Sălaj)
Play-off-ul Cupei României se va desfășura peste două săptămâni, la data de 28 august.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0