Actualizat decembrie 3rd, 2024 7:30 PM
dec. 18, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 7586 vizualizari
După ani lungi în care și-a avut acolo sediul, clubul FC Bihor își schimbă adresa de „domiciliu” și pleacă de pe str. Iosif Vulcan. Aflat într-o situație financiară extrem de dificilă, unii prezicând dispariția sa de pe firmament (n.b.: mai ales în urma ultimelor evoluții în ceea ce privește pseudo-finanțatorul Mihai Giurgiu), clubul s-ar putea adăposti în vecinătatea Clubului Sportiv Municipal Oradea. O variantă pe care Primăria a mai propus-o de ceva vreme.
Într-o conferință de presă susținută ieri, 17 decembrie, primarul Ilie Bolojan a declarat că FC Bihor va trebui să elibereze spațiul de pe str. Iosif Vulcan înainte de 1 ianuarie 2016. Motivul ultimatumului este că acea clădire, Casa Darvas – La Roche (foto), va servi drept Muzeu Art Nouveau. Se vrea ca, de la 1 ianuarie, administrarea, conservarea și promovarea ca obiectiv turistic a imobilului să fie făcută de către Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Județul Bihor. „Vor fi alocate fonduri financiare în bugetul fundației, în vederea prevenirii degradării, precum şi a conservării și restaurării monumentului istoric Casa Darvas – La Roche, urmând ca fundația să stabilească măsurile tehnice și administrative necesare”, precizează Municipalitatea. De știut că un prim eveniment pe care Casa Darvas – La Roche îl va găzdui în primăvară este „Art Nouveau și Ecologia”, o expoziție intinerantă a rețelelor orașelor Art Nouveau Bruxelles. În acest sens, imobilul va intra într-un proces de amenajare a spațiilor interioare și de conservare și supraveghere a patrimoniului mobil existent. Pentru ca clădirea să fie total la dispoziția administrației locale, Primăria a achiziționat apartamentele din Darvas – La Roche care încă erau deținute de persoane fizice.
nov. 30, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!