Actualizat aprilie 25th, 2024 1:04 PM
apr. 05, 2015 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1613 vizualizari
Faza de play-out a Ligii a II-a nu a început bine pentru echipa fanion a județului. Sâmbătă, 4 aprilie, FC Bihor a pierdut cu 2 la 1 meciul jucat în deplasare la Râmnicu Vâlcea. Echipa CSM este antrenată de fostul tehnician al echipei orădene, Alexandru Pelici. Cronica partidei de ieri a fost redactată de Florin Mihalca, ofițer de presă al FC Bihor:
„Meciul a început bine pentru orădeni, care chiar în primul minut au reușit să înscrie, după ce I. Ban a fost faultat în careu. Lovitura de la 11 metri a executat-o foarte bine Florin Pop, cel care a deschis scorul. Văzându-se conduse chiar din primul minut, gazdele au încercat să revină, au început să atace mai mult, însă nu au reușit vreo acțiune periculoasă, până în minutul 21, când au obținut o lovitură liberă de pe partea stângă. A executat Neagoe, Pîrvulescu a reluat cu capul, dar puţin peste poartă. Cinci minute mai târziu totuși, în minutul 26, vâlceni au reușit să restabilească egalitatea, după o neglijență a tânărului fundaș central al orădenilor, Sergiu Bactăr, care în momentul în care a protejat mingea, care se ducea în aut de poartă, l-a lovit cu cotul în careu pe Codin. Arbitrul a dictat penalty, iar atacantul Marius Staicu a executat bine și a marcat.
Începutul reprizei a doua a fost unul anost, nicio echipă neasumându-și riscul de a se apropia periculos de poarta adversă. Totuși, în minutul 64, Firţulescu, de la gazde, i-a pasat decisiv lui Alex Ionescu, care a înscris un gol frumos, din voleu, de la 12 metri, la vinclul porții. După două minute, în minutul 66, același Firţulescu a reluat din 6 metri, dar portarul orădean Fildan a reușit să scoată. În ultimele minute, orădenii au atacat mai mult, au încercat să egaleze și schimbările antrenorului Călin Cheregi fiind făcute în acest sens, prin introducerea pe teren a doi jucători cu valențe ofensive, Cigan și Dobrescu. Nu s-a mai întâmplat însă nimic, ba mai mult, în minutul 85, Ad. Popa de la gazde a tras din 14 metri, dar portarul Fildan a respins. Astfel, jocul s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru CSM Rm. Vâlcea”.
Antrenorul Călin Cheregi a trimis pe teren următorul 11: Fildan – Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Bactar, A. Achim – Ţoca (min. 71 Cr. Cigan), Ember – I. Ban (min. 83 Haș), Sorian, Andor (min. 60 V. Dobrescu) – Fl. Pop.
În 10 aprilie, FC Bihor va continua lupta pentru evitarea barajului de retrogradare. Adversarii vor fi jucătorii de la Șoimii Pâncota. Meciul va avea loc la Oradea, pe Stadionul „Iuliu Bodola”.
foto – csmrmvl.ro
apr. 25, 2024 0
apr. 19, 2024 0
apr. 13, 2024 0
apr. 12, 2024 0
apr. 06, 2024 0
mart. 01, 2024 0
feb. 15, 2024 0
feb. 13, 2024 0