Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 21, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 2007 vizualizari
FC Bihor a început cu o victorie seria jocurilor amicale, de pregătire din această vară.
Sâmbătă, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, echipa bihoreană a primit replica formaţiei de ligă a III-a, Olimpia Satu Mare, grupare antrenată de fostul jucător al Stelei Tiberiu Csik.
La capătul unui joc în care FC Bihor a fost stăpână pe situaţie, controlând disputa, creându-şi cele mai multe ocazii de gol, dar şi cu unele zvâcniri ale oaspeţilor, cel puţin în debutul confruntării, „roş-albaştrii” s-au impus cu scorul de 2-0, după ce la pauză conduceau cu 1-0.
Primul gol al confruntării l-a marcat Sulea, în minutul 25, în urma unei centrări venite de la Zanardini, de pe dreapta. Sulea a reluat imparabil, sub transversal, din 6 metri.
În partea a doua, după ce cei doi antrenori, Gheorghe Ghiţ la FC Bihor, respectiv Tiberiu Csik la oaspeţi, au schimbat complet echipele, trimiţând în teren jucători noi, mai mult tineri şi rezerve, a venit şi golul al doilea, marcat tot de FC Bihor, printr-o foarte frumoasă execuţie a decarului Sorian. Acesta a şutat cu efect din afara careului, la colţul lung al porţi oaspeţilor, mingea ducându-se aproape de vinclu.
Una, peste alta, a fost un joc bun pentru început pentru ambele echipe, cei doi tehnicieni putând observa la lucru întregul lot de jucători, timp de 45 de minute.
Antrenorul gazdelor, Gheorghe Ghiţ a trimis în teren în prima repriză echipa: A. Popescu – Zanardini, Oltean, Petrache, Diarra (min. 17 Simic) – Florean, Coroian, Korujev, Bic – Hadăr şi Sulea.
Echipa din prima repriză de la Olimpia Satu Mare a fost: Șuta – Moş, Silaghi, Iuhas, Homorozan – Marian Pop, Micaş, Botoş, Hanus – Marinaş şi Dragoş.
În partea a doua la FC Bihor au jucat: A. Popescu (min. 80 I. Pop) – Ionescu, Bactăr, Matei, Simic – Sorian, M. Popa, Goge, Fl. Pop – Ov. Popa, Hadăr (min 67 Iorgovan).
La Olimpia, Tiberiu Csik a trimis în repriza a doua în teren formula: Coman – Molnar, Sabău, Lauruc, Glodean – Fejer, Mureşan, Cosma, Ghiriti – Prodan (min. 81 Lihat) şi Dănilă.
La FC Bihor, titular în poartă a fost A. Popescu revenit la echipă aici unde va continua şi-n sezonul următor. De asemenea, au fost utilizaţi şi jucătorii veniţi în probe, fundaşul stânga sârb, Simic, şi mijlocaşii Korujev (bulgar) şi Goge. Acesta din urmă a venit de la FCM Tg. Mureş, dar el a evoluat şi la CSM Rm. Vâlcea.
„A fost un joc bun. Am regăsit lucrurile pe care le exersăm în această perioadă la antrenamente. Au fost 45 de minute de joc pentru toată lumea. Sunt şi lucruri care trebuie îmbunătăţite, dar sunt normale la stadiul pregătirilor în care ne aflăm”, a declarat, la final antrenorul orădean Gheorghe Ghiţ.
În următorul joc amical, FC Bihor va întâlni sâmbăta viitoare, pe 28 iulie, la Gyula, echipa maghiară Szeged. Apoi, marţi, pe data de 31 iulie, va începe cantonamentul din Italia, de la Coccaglio, prevăzut până pe 10 august.
Până atunci însă este foarte posibil să mai sosească în probe şi un fundaş central.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0