Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 24, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1529 vizualizari
Încet dar sigur FC Bihor se apropie de eşalonul al treilea al fotbalului românesc. Asta după ce sâmbătă a pierdut din nou acasă în faţa unui adversar care a impresionat abia în partea a doua. Când nu ai conducere care să te susţină nu numai pe teren, când şi acasă arbitrajul poate fi părtinitor acasă şi când ai ocazii de gol şi nu marchez, se poate întâmpla să te duci spre retrogradare. Dar să sperăm că FC Bihor nu va fi una dintre cele trei echipa care va retrograda la finalul sezonului.
În cadrul etapei a XIII-a a Ligii a II-a, Seria a II-a, sâmbătă dimineaţa FC Bihor a cedat în cele din urmă 0-1 (0-0) pe propriul teren cu CSM Râmnicu Vâlcea. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Sergiu Negruţ, în minutul 80 cel care a şutat pe jos de la 16 m în urma unei respingeri greşite dintr-un corner.
A fost o partidă în care gruparea din Iosif Vulcan a dominat clar prima parte şi au încasat un gol pe final când nu au mai făcut faţă fizic.
Gazdele au început foarte bine jocul, Lupu aruncând un balon în careul advers, Matache respinge total aiurea, Sebi Sfâlea la 6 m şutează, portarul era bătut dar Pîrvulescu respinge din faţa liniei de poartă.
După jumătate de oră de joc, Bic centrează în faţa porţii Adam Achim fiind depăşit într-un duel aeriat într-o poziţie favorabilă. În minutul 35 Florin Lazăr reia din drob de la 18 m, balonul trecând puţin peste transversală. La doar trei minute distanţă Mădălin Popa şutează „în forţă” de la 40 de metri, Matache respingând cu dificultate peste.
În ultimul minut al primei părţi, Catarămă execută o lovitură liberă de la 18 m, şutul acestuia trecând puţin pe lângă bara porţii lui Smaranda.
Partea a doua este mult mai echilibrată, şutul centrare a lui Mihuţ fiind reluat defectuos de Stoica în corner.
Cea mai mare ocazie a oaspeţilor vine după 51 de minute atunci când cataramă şutează plasat, Smaranda era bătut balonul loveşte transversala şi ricoşează în teren.
După alte cinci minute Negruţ trimite în faţa porţii orădene, Lupu respingând printr-un efort salvator. După o oră de joc Raymond Lukacs vede al doilea cartonaş galben, şi implicit pe cel roşu în urma unui galben acordat foarte uşor în prim aparte şi o simulare în careu.
Oaspeţii trec la cârma partidei şi domină fizic şi teritorial mijlocul terenului. Niculescu face toate cele trei schimbări şi animă jocul în timp ce Ghiţ modifică tot sistemul după introducerea lui Hadăr în locul lui Mihiţ şi trecerea lui Adam Achim de pe stânga pe dreapta.
Jocul are tente de a se disputa tot mai mult la mijlocul terenului. Hadăr îşi face un balon inteligent dar nu are continuitate. De partea cealaltă geantă şutează de la mare distanţă pe lângă.
Oaspeţii deschid scorul şi par să aibă puterea de aal menţine până în final. Florin Pop trece de doi adversari dar nu mai are tăria execuţiei în careul advers, fiind blocat.
Adrian Popa şutează de la 16 m în braţele lui Smaranda.
Finalul este unul în care oaspeţii se apără exact în timp ce bihorenii încearcă să de-a lovitura dar Bic este inexact.
Trei puncte care merg spre Vâlcea pe undeva influenţate de arbitraj care la eliminat uşor pe Raymond Lukacs şi a avut o manieră de a dezavantaja mereu echipa gazdă.
FC Bihor: Smaranda – Mihuţ (68 Hadăr), Letan, Florn Lazăr, Lupu – Mădălin Popa, Sfâelea (86 Zsombor Lukacs) – Achim, Bic, Florin Pop – Raymond Lukacs. Antrenori: Gheorghe Ghiţ şi Călin Cheregi.
CSM: Matache – Deaconescu, Pîrvulescu, Stoica, Briceag – Cîrstoiu, Bărbulescu (46 Popescu), Geantă, Negruţ – Arnăutu (61 Iancu), Cataramă (64 Adrian Popa). Antrenor: Claudiu Niculescu.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 02, 2024 0