Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 19, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1134 vizualizari
FC Bihor a reuşit să treacă de liderul incontestabil, din liga secundă, Goria Bistriţa, graţie dublei reuşite de Hadăr, inspirat introdus în teren după pauză de Gheorghe Ghiţ.
Silvăşan a reuşit contraperformanţa de a juca în meciul de la Oradea doar cinci minute. A sărit la cap cu fundaşul orădean Lupu, i-a aplicat acestuia un cot în figură şi a fost eliminat după ce arbitrul a constatat că Lupu avea arcada spartă care şiroia de sânge.
Chiar şi aşa Gloria a avut prima ocazie de gol prin Feher, din lovitură liberă, în minutul 13, cu un şut peste poartă.
Orădenii au fost aproape de gol în două minute consecutive 29 şi 30, prin acelaşi Florean care a avut două şuturi care au trecut agonizant de aproape de poarta bistriţeană.
Golul avea să cadă după pauză, în urma unei lovituri de colţ executată pe bara doi, fază la care portarul Oghinciuc a ieşit anapoda, Hadăr a trimis în faţa porţii mingea i-a revenit la doi metri de linia porţii iar atacantul a marcat cu toată opoziţia lui Stan şi a fostului fundaş orădean Florin Ţârcă, aflat pe linia porţii.
La 0-1 omul care a promovat cu Bihorul din C în B, Nae Manea, acum antrenor la Bistriţa, a decis că nu are ce pierde şi l-a trimis în teren pe Curtuiuş.
Mădălin Popa, trimis în teren de Ghiţ, a reuşit, la prima atingere de balon să-i pună mingea pe cap lui Hadăr, care, de la 11 metri a trimis cu capul în stânga lui Oghniciuc reuşind dubla.
Orădenii au mai avut în final o mare ocazie, oaspeţii salvând de pe linia porţii pentru ca apoi Bistriţa să rateze cea mai mare ocazie, cu un şut în bară a fostului mijlocaş la închidere a Bihorului, Radu Mărginean.
Bihorenii s-au impus meritat în faţa liderului într-un final de campionat liniştit pentru ambele echipe.
CASETA TEHNICĂ
FC Bihor – Gloria Bistriţa 2-0 (0-0)
A marcat: Hadăr 52, 79
FC Bihor: A. Popescu – Zanardini, Oltean (cpt), R. Lupu, Diarra – Coroian (78 M. Popa), Selagea, Sorian, Fl. Pop (64 Fl. Pop) – Şulea (46 Hadăr), Florean. Antrenor: Gheorghe Ghiţ
Gloria: Oghinciuc – Ţârcă (55 Curtuiuş), Stan, Reano, Isac – Mărginean, Feher – Pădurariu (81 Dobrea), Rogozan (62 Voinea), Cafasso – Silvăşan. Antrenor: Nicolae Manea
Arbitru: Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenţi: Gabriel Bârjac (Zalău) şi Alexandru Cerei (Cluj Napoca)
nov. 09, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 26, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0