Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 06, 2015 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 3165 vizualizari
Duminică, 8 noiembrie, FC Bihor va juca iar pe teren propriu, de data asta în compania Gaz Metan Mediaș, considerată una dintre cele mai bune echipe ale Ligii a II-a. Particularitatea confruntării constă în faptul că va putea fi urmărită la televizor, atât Digi Sport cât și Dolce Sport transmițând în direct.
„Ne pregătim zi de zi în așa fel încât să uităm problemele care ne apasă, problemele curente, lipsa banilor, cele care țin de profesionalismul unei echipe de fotbal și care lipsesc, cum ar fi mesele, vitaminizările”, spune antrenorul FC Bihor, Dan Mănăilă. Acesta speră să ca fotbaliștii săi să reușească să securizeze cel puțin un punct în urma partidei de duminică.
Ofițerul de presă al FC Bihor, Florin Mihalca, relatează că după victoria de săptămâna trecută de la Tărlungeni, în aceste zile, două firme orădene „au ținut să ajute echipa, prin a oferi câte o masă pe zi jucătorilor care nu sunt din localitate”.
Meciul FC Bihor – Gaz Metan Mediaș va începe la ora 11. Un bilet costă 10 lei, iar copiii cu vârsta până la 14 ani au acces gratuit. Conducerea clubului speră ca jucătorii să aibă parte de susținere consistentă și în tribunele Stadionului „Iuliu Bodola”.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0