Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 09, 2023 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1025 vizualizari
După şase jocuri amicale, pentru fotbaliştii de la FC Bihor urmează acum şi prima partidă oficială! Miercuri, 9 august, de la ora 17:30, la Sânmartin, „roş-albaştrii” vor evolua în Cupa României, în compania echipei locale Lotus Băile Felix, o colegă de serie anul trecut în Liga a III-a.
Meciul, care se va disputa pe Stadionul Comunal din Sânmartin, va conta pentru turul II al competiţiei KO din fotbalul românesc.
Conform regulamentului Cupei României, confruntarea are loc într-o singură manşă, iar dacă după cele 90 de minute regulamentare de joc scorul va fi egal, atunci se va trece la două reprize a câte 15 minute de prelungiri. Dacă şi după 120 de minute egalitatea va persista, atunci departajarea va fi făcută la loviturile de la 11 metri.
„Este un prim meci oficial, un derby local, cred, aşteptat de toată lumea cu nerăbdare şi încedere. Suntem pregătiţi pentru acest joc, chiar dacă încă starea de oboseală persistă asupra noastră, după semicantonamentul avut. Dar, suntem nerăbdători şi încrezători să suţinem un prim joc oficial”, a declarat antrenorul Florin Farcaş, care se confruntă cu o singură problemă de efectiv înaintea disputei de la Sânamrtin.
Astfel, fundaşul central Andrei Gal este indisponibil, după ce s-a accidentat la meciul amical cu Olimpia MCMXXI Satu Mare, ceea ce „reprezintă o mare pierdere pentru mine ca antrenor”, după cum a mai precizat tehnicianul Florin Farcaş.
Intrarea spectatorilor la partida de miercuri de la Sânmartin, Lotus Băile Felix – FC Bihor Oradea, va fi liberă.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0