Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 14, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 897 vizualizari
Desfăşurat pe un teren greu, jocul pe care FC Bihor l-a susţinut sâmbătă la Dumbrăviţa, în compania echipei locale CSC, s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1-0.
Unicul gol al întâlnirii l-a reuşit jucătorul bihorean al formaţiei din Dumbrăviţa, atacantul Nicu Modan, care a marcat în minutul 38. Partida a avut loc însă în condiţii speciale, terenul fiind plin de apă.
Jucătorii echipei gazdă s-au adaptat mai bine la condiţii, au reuşit să-şi creeze mai multe ocazii şi în final au obţinut toate cele trei puncte puse în joc.
Cei de la Dumbrăviţa s-au arătat periculoşi în minutele 7 şi 11, când, după centrările trimise în careu, mingea a fost reluată de fiecare dată pe lângă bară, de Apro, respectiv Modan.
În minutul 38 gazdele au reuşit şi să înscrie, după o lovitură liberă, execută lung din propria jumătate. Mingea a fost trimisă în careul orădean, Paulevici a trimis în spate cu capul, până la linia careului de 16 metri, unde Nicu Modan a profitat, i-a luat faţa lui Adrian Gîdea, şi-a făcut mingea în dreapta şi a şutat puternic din 13 metri, la colţul scurt, portarul Accinelli fiind învins.
S-a intrat la pauză cu 1-0 pentru Dumbrăviţa, dar FC Bihor nu a fost foarte periculoasă nici în repriza a doua, deşi pe fondul schimbărilor a încercat să pună probleme adversarului.
La cinci minute de la reluare, acelaşi atacant al gazdelor, Nicu Modan a reluat din 14 metri, dar mingea a fost deviată în corner. Apoi, în minutul 55, cei de la Dumbrăviţa au trimis mingea în transversală, prin Paulevici, care a expediat un şut puternic de la 20 de metri.
După alte două şuturi ale gazdelor, expediate de Martinov, în minutele 59 şi 65, dar fără probleme pentru goalkeeperul Accinelli, orădenii s-au arătat mai periculoşi pe final. Mai întâi Sergiu Jurj, intrat în repriza a doua, în minutul 72, iar apoi Adelin Nica, introdus şi el în jumătatea a doua, au încercat să pună în pericol poarta lui Mikloş, dar nu au fost probleme pentru portarul timişean, care a reţinut şi mingea trimisă pe jos de tânărul jucător al echipei orădene.
Partida s-a încheiat apoi cu scorul de 1-0 pentru formaţia gazdă, care ajunge, astfel, la cea de-a treia victorie în campionat, în timp ce bihorenii au suferit al treilea eşec al sezonului din Liga a II-a..
Totuşi, cel puţin până la ultimele partide ale etapei a 6-a, FC Bihor rămâne pe poziţia a 10-a a calsamentului, cu 7 puncte.
Cu prilejul partidei de la Dumbrăviţa, şi-a făcut debutul în mod oficial în echipa orădeană şi jucătorul columbian în vârstă de 21 de ani, Ober Almanza, introdus pe teren în repriza a doua, în minutul 54, în locul lui Adrian Gîdea.
CSC Dumbrăviţa – FC Bihor Oradea 1-0 (1-0)
A marcat: Nicu Modan (min. 38)
CSC Dumbrăvița: Robert Mikloș – Ion Vasluian (min. 64 Răzvan Morariu), Costel Zurbagiu, Claudiu Apro, Fabiano Cibi – Alexandru Martinov (min. 82 Alin Burdeț), Ouadie Salhi – Dragan Paulevici, Eric Adam, Nicolae Sofran – Nicu Modan. Antrenor: Cosmin Stan
FC Bihor: Rodrigo Accinelli – Sebastian Cucu, Deniz Giafer, Ricardo Farcaș, Călin Jurj – Ioan Filip – Albert Stahl (min. 46 Robert Curescu), Andrei Moga (min. 71 Adelin Nica), Ioan Hora (min. 54 Sergiu Jurj), Adrian Gîdea (min. 54 Ober Almanza) – Andreas Chirițoiu (min. 84 Răzvan Gunie). Director tehnic: Gustavo Aragolaza
Au arbitrat: Mihai Amorăriței (Câmpina) – Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi – Prahova) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria). Arbitru de rezervă: Horaţiu Ioan Mailat (Cristeşti – Mureş).
Observator pentru arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat pentru joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).
Etapa a 6-a a Ligii a II-a la fotbal:
Joi, 12 septembrie
FC U Craiova 1948 – Unirea Ungheni 2-0
Sâmbătă, 14 septembrie
CS Afumaţi – CSC 1599 Şelimbăr 1-0
Ceahlăul Piatra Neamţ – Metaloglobus Bucureşti 0-1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Corvinul Hunedoara 1-3
AFC Câmpulung Muscel – CS Mioveni 1-0
Metalul Buzău – CSM Slatina 1-0
CSC Dumbrăviţa – FC Bihor Oradea 1-0
Steaua Bucureşti – CSM Focşani 1-0
Duminică, 15 septembrie, ora 11
FC Voluntari – Chindia Târgovişte
Luni, 16 septembire, ora 16
FC Argeş – Concordia Chiajna
Marţi, 17 septembire, ora 17
CSM Reşiţa – Csikszereda Miercurea Ciuc
În etapa viitoare, FC Bihor va evolua pe teren propriu, cu Steaua Bucureşti, într-un joc care va avea loc joi, 19 septembrie, de la ora 17.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0