Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 28, 2023 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage 0 1109 vizualizari
Fotbaliştii de la FC Bihor au ratat prezenţa în finala barajului de promovare în Liga a II-a, după ce, sâmbătă seara, au fost învinşi pe teren propriu de Unirea Ungheni, cu scorul de 3-2.
Cum în jocul tur, desfăşurat în judeţul Mureş, scorul a fost egal, 1-1, jucătorii de la Unirea s-au calificat pentru ultimul act al barajului.
În faţa a aproximativ 5000 de spectatori şi creditaţi cu prima şansă, fotbaliştii echipei orădene nu s-au mai putut concentra ca la jocurile anterioare din acest an şi au clacat de câteva ori, greşelile din defensivă costându-i de fiecare dată.
Mai întâi a înscris Astafei, în minutul 15, cu un lob peste portarul Nergheş. Egalarea a venit după pauză, în urma unui fault în careu asupra lui Andrei Gheorghiţă, când Loren Ioviţă a transformat penalty-ul din minutul 52.
În minutul 69, oaspeţii au trecut din nou în avantaj, printr-ul gol reuşit de Vînău, dar opt minute mai târziu, Sergiu Jurj a reuşit să restabilească egalitatea.
Când spectatorii aşteptau prelungirile, o greşeală gravă în defensiva orădenilor i-a făcut un cadou lui Astfei, care a profitat de indecizia dintre Claudiu Petruş şi Eduard Nergheş, iar atacantul mureşenilor a înscris.
Jocul s-a terminat cu scorul de 2-3, iar oaspeţii au ajuns în finală. Orădenilor le venea greu să creadă aşa ceva, iar majoritatea jucătorilor de la FC Bihor au fost cu ochii în lacrimi.
Totuşi la finalul partidei galeria şi mai mulţi suporteri i-au aplaudat şi încurajat pe fotbaliştii pregătiţi de Florin Farcaş, care în acest sezon competiţional şi-au depăşit condiţia. Aceasta pentru că la început ei nu au avut obiectivul de a promova.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0