Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 25, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1763 vizualizari
FC Bihor şi ALRO Slatina s-au întâlnit în ultimul meci programat la Oradea în acest sezon de ligă secundă. Orădenii au ratat şansa de a se revanşa după ace umilitor 1-5 din tur şi au cedat cu 1-2 după o partidă î care au jucat bine în prima parte şi lamentabil în cea secundă.
Prima ocazie a aparţinut gazdelor, Savu reţinând în faşa lui Hadăr. Replica a venit în minutul 10 când fostul vârf de atac al lui Universitatea Craiova, Vigariu, a şutat periculos de la distanţă mingea fiind blocată pentru ca un minut mai târziu la pasa excelentului Creţu, ex-rapidistul Stancu, acum căpitan la Slatina, a şutat iar Popescu a scos in-extremis ca un portar de handbal.
La poarta cealaltă Savu a reţinut greu şutul expediat de Hadăr pentru ca în minutul 18 Vigariu, ajuns fundaş să salveze din faţa aceluiaşi Hadăr.
S-a jucat pe contre. Popescu a scos şutul lui Cărciun din minutul 21 iar Savu a fost şi el la post la pătrunderea lentului Hadăr. Popescu a scos apoi în două rânduri, excelent, la reluările lui Ene 8de la marginea careului) şi Cărciun, din 8-9 metri.
În minutul 32 s-a făcut 1-0. Sorian a executat o lovitură liberă de la peste 25 de metri, mingea, deviată de un fundaş aflat în zid, intrând în plasă, în colţul opus celui pe care plecase Savu. Ospeţii n-a acuzat şocul iar Popescu a scos şutul luio Precup, mingea fiind scoasă de sub bară.
La trei minute de la reluare oaspeţii au marcat un gol antologic, de o frumuseţe rară. Creţu a înscris cu un şut de la 35 de metri direct sub transversală, în vinclu, bară-gol. O execuţie fenomenală.
N-au trecut decât câteva minute şi după un henţ al lui Diarra, o lovitură liberă a fost transformată în gol de Stancu, acesta plasând lovitura la rădăcina barei.
Oaspeţii au mai marcat la o lovitură liberă, prin Crăciun dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid precedată de lovitura liberă indirectă executată de olteni prin Velcovici şi Precup.
Orădeni au ratat în minutele 73 şi 75 prin Birtalan. La prima fază maghiarul a trmis peste transversală după o acţiune iniţiată tot de el iar apoi a trimis pe lângă poartă la o centrare a lui Florean.
Anghelina a fost erou negativ în final de partidă. Mai întâi, în minutul 85 a şutat frumos dar Popescu a scos cu piciorul. Peste trei minute a scăpat singuru cu portarul, a trimis în acesta iar Stancu, venit pe recuperare a şutat pe ângă poarta goală. În prelungirile partidei Anghelina a şutat cu un lob peste poartă iar apoi fost eliminat pentru o simulare care i-a adus al doilea galben.
CASETA TEHNICĂ
FC Bihor – ALRO Slatina 1-2 (1-0)
Au marcat. Sorian 32/Creţu 48, Stancu 56
FC Bihor: A. Popescu – Zanardini, Sg. Oltean, I. Petrache, Diarra (84 Sfârlea) – A. Coroian (75 M. Popa), Selagea, Bic, Sorian – Florean, Hadăr (66 Birtalan). Antrenor: Gheorghe Ghiţ
ALRO: G. Savu – Pasăre, Vigariu, Muscă, Velcovici – Precup, Ct. Crăciun (88 Quist), Săceanu, I. Stancu – D. Ene (46 Anghelina), A. Creţu (77 Murgan). Antrenor: Gheorghe Biţă
Arbitru: Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenţi: Szabo Gero şi Doru Lucaciu (ambii din Cluj Napoca).
foto: fcbihor
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0