Actualizat mai 2nd, 2025 10:14 PM
mai 02, 2025 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 84 vizualizari
După ce au dominat cu autoritate partea a doua a jocului, fotbaliştii FC Bihor s-au impus, vineri, în ultimul meci pe care l-au susţinut în deplasare în acest sezon, la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 3-0, în faţa celor de la FC U Craiova. La pauză scorul a fost egal, 0-0, iar Luca Tincău, Andreas Chiriţoiu şi Răzvan Gunie au marcat cele trei goluri în repriza secundă, după faze bine lucrate de jucătorii noştri.
Meciul, desfăşurat la Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în cadrul etapei a 6-a, penultima, din play-out-ul Ligii a II-a, a consemnat multe faze de poartă în prima repriză, când duelul a fost echilibrat, dar nu s-a reuşit înscrierea vreunui gol, însă în partea a doua a fost o singură echipă pe teren, FC Bihor, care a făcut legea, şi-a creat ocazii şi a înscris de trei ori, obţinând cea de-a treia victorie din play-out. Este însă şi cel de-al cincilea succes pe care orădenii l-au repurtat în deplasare în acest sezon. De asemenea, alături de victoria de la Focşani, din sezonul regular, de pe data de 28 septembrie, este cel mai clar succes al roş-albaştrilor în această ediţie de campionat.
Este de apreciat dezinvoltura bihorenilor, care s-au dezlănţuit în repriza secundă şi au înscris gol după gol. Prin acest succes, FC Bihor totalizează 29 de puncte şi urcă pe locul 4 al Grupei A din play-out.
Filmul jocului
Prima acţiune mai periculoasă a disputei de vineri le-a aparţinut gazdelor, în minutul 9, când Alexandru Raicea a combinat cu Moses Abbey, care i-a trimis în poziție bună lui Claudiu Bălan, iar acesta, din 8 metri, a trimis puțin pe lângă poartă.
Tot craiovenii au fost mai periculoşi şi în minutul 14, când au dezvoltat o acțiune bună în careul orădean. Abbey a driblat mai mulți jucători în faţa careului mic, dar, în cele din urmă, portarul Ionuţ Rus a intervenit și a reuşit să reţină balonul.
În minutul imediat următor, atacantul Luca Tincău a fost angajat foarte bine, cu o pasă filtrantă, a scăpat singur în careu cu portarul craiovean Codruţ Sandu, dar a trimis pe jos, nu foarte periculos, și goalkeeperul gazdelor a reușit să reţină.
În minutul 18, după o minge aruncată peste apărarea bihoreană, Raicea a urmărit în dreapta și a pătruns în careu, a fost ușor incomodat din spate, nu lovit mingea în plin, ci doar a șters-o mai mult cu tibia, iar portarul Ionuţ Rus, ieșit în întâmpinare, a reținut.
Replica roş-albastră a venit două minute mai târziu, în minutul 20, când, după o acțiune pe stânga, Angelor Cocian i-a trimis lui Ionuţ Ban, iar acesta, intrat în careu, a şutat din lateral, dar a respins portarul spectaculos în corner.
În minutul 24, FC Bihor a beneficiat de o lovitură de colţ de pe dreapta. A executat Desley Ubbink, înalt în careu, dar s-a respins până la Ionuţ Ban , care a trimis, din poziție centrală, din 15 metri, peste poartă. Replica echipei craiovene a venit în minutul 29, când Darius Ghindovean i-a trimis la 14 metri lui Claudiu Bălan, iar acesta a şutat, însă a reținut fără probleme Ionuţ Rus.
Jucătorii formaţiei noastre au revenit în atac şi în minutul 30 Luca Tincău a căzut în careu, după un duel, arbitrul nu a dictat lovitură de la 11 metri, mingea a ajuns în stânga la Gelu Gitye, care a centrat periculos în faţa porţii, dar nu s-a aflat vreun coechipier acolo care să reia în poartă.
De partea cealaltă, Alexandru Raicea s-a descurcat foarte bine la marginea careului de 16 metri, s-a descotorosit de doi adversari și, din poziție bună, a şutat, dar a respins foarte bine Ionuţ Rus.
Până la pauză s-a mai consemnat un şut al lui Darius Ghindovean, de la 22 de metri, pe lângă poartă, dar şi primul cartonaş galben al jocului, primit de Gelu Gitye în minutul 40. S-a intrat în pauză apoi cu scor alb, 0-0.
Am dominat repriza a doua
În repriza a doua însă orădenii au controlat ostilităţile, şi-au creat mai multe ocazii şi au marcat chiar de trei ori.
În minutul 46 Gelu Gitye l-a angajat în careu pe Luca Tincău, care, din partea dreaptă, a trimis peste poartă Apoi, în minutul 58, după o faza prelungită de atac, acelaşi atacant Luca Tincău a şutat din colțul careului, dar portarul Codruţ Sandu a respins în corner.
În minutul 63 a venit însă şi deschiderea scorului. Angajat de pe dreapta, foarte bine, în careu, Luca Tincău, a preluat, a întors un adversar şi a trimis din 12 metri pe jos, învingându-l pe portarul craiovean, scor 0-1.
Nu a trecut foarte mult timp şi în minutul 68 băieţii noştri şi-au mărit avantajul pe tabelă, după ce Andreas Chiriţoiu, intrat la pauză în locul lui Angelo Cocian, a înscris pentru 0-2. A fost o nouă fază de contraatac, căpitanul Răzvan Gunie a avansat pe centru și a tras din fața careului, pe direcția portarului Sandu, care a respins în dreapta sa. Andreas Chirițoiu a recuperat în careu, a driblat şi șutat plasat, la colțul lung, înscriind lângă bară.
Acelaşi Chiriţoiu a avut o altă bună oportunitate în minutul 72, când a primit o pasă în careu de pe dreapta, dar şutul său a trecut puţin pe lângă bară.
FC Bihor a dominat cu autoritate această perioadă a jocului, iar în minutul 76, după o acțiune de atac foarte bună, Laurenţiu Maxim a primit la marginea careului de 16 matri, l-a angajat perfect în faţa careului mic pe Răzvan Gunie, care, singur cu portarul, a avansat şi a trimis pe lângă acesta, la colțul scurt, din 4 metri, scor 0-3.
La acest scor zarurile au fost aruncate, dar totuşi roş-albaştrii s-au menţinut în atac, iar în minutul 80, Andreas Chiriţoiu a încercat un lob din careu un lob, dar mingea a fost respinsă pe lângă poartă.
Pe final, gazdele au încercat să revină în atac şi să pună probleme, dar după lovitura liberă executată de pe dreapta de Darius Ghindovean, David Marea a reluat cu capul, fără probleme pentru portarul Ionuţ Rus.
Intrat pe teren în partea a doua, tânărul jucător al echipei noastre Adelin Nica s-a remarcat cu două şuturi pe care le-a expediat din stânga în minutele 85 şi 88, ambele scoase însă de portarul Codruţ Sandu. Un minut mai târziu, un alt tânăr jucător trimis de antrenorul Erik Lincar în repriza a doua, Laurenţiu Maxim, a şutat de la 22 de metri, la colţul scurt, dar a reţinut portarul.
Ultima fază a jocului a aparţinut echipei oaspete, în minutul 90+3, când Darius Ghindovean a şutat de la distanță, din zonă centrală, iar mingea a trecut puţin pe lângă stâlpul din dreapta porţii orădene. Partida s-a încheiat apoi cu o victorie consistentă a băieţilor noştri, care i-au răsplătit din plin pe cei şase suporteri roş-albaştrii care i-au însoţit la acest joc.
Declaraţia antrenorului
„Prima repriză a fost destul de echilibrată, în care şi ei şi-au creat ocazii foarte bune de a marca. Noi am avut ocaziile noastre, dar pot să spun aşa că, per total, ne apropiem un pic de ceea ce îmi doresc eu de la această echipă. A fost şi foarte cald, ritmul a fost destul de lent, dar până la urmă, important a fost că în repriza a doua am reuşit să deschidem scorul, iar după aceea să mai marcăm. Apreciez până la urmă efortul, parcă în jocul acesta am avut şi o anumită agresivitate pe care n-am văzut-o în jocurile trecute. Sper că mesajul meu a fost înţeles şi să prestăm un joc la fel de bun şi în ultima etapă cu cei de la Ungheni”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar.
FC U 1948 Craiova – FC Bihor Oradea 0-3 (0-0)
Au marcat: Luca Tincău (min. 63), Andreas Chiriţoiu (min. 68) şi Răzvan Gunie (min. 76)
FC U Craiova: C. Sandu – Al. Blidar, A. Camara, R. Biosan, A. Padula (cpt.) – D. Ghindovean, Vl. Pop, M. Ilie (min. 9 Al. Raicea) – M. Abbey, Cl. Bălan şi Tr. Ciubotaru (min. 77 D. Manea). Antrenor: Valentin David. Rezerve neutilizate: Firulescu – S. Meijer şi Ed. Cîrstea
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu, A. Gal (min. 66 L. Maxim), Al. Băican, I. Ban – R. Farcaș, G. Gitye (min. 55 A. Moga) – R. Gunie (cpt.), D. Ubbink (min. 74 Fr. Yabre), A. Cocian (min. 46 A. Chiriţoiu) – L. Tincău (min. 74 A. Nica). Antrenor: Erik Lincar. Rezerve neutilizate: R. Bob – I. Hora, R. Curescu şi D. Panait
Au arbitrat: Cristian Vîrgolici (Brăila) – Cristian Gheorghe Mureșan (Cavnic) și Răzvan Bedreagă (Galaţi). Arbitru de rezervă: Costin Alexandru Marinoiu (Râmnicu Vâlcea). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: Cristian Petrean (Hunedoara).
În ultima etapă din acest sezon, FC Bihor Oradea va evolua pe teren propriu în compania celor de la Unirea Ungheni, într-un duel ce este programat pentru sâmbătă, 10 mai, de la ora 11, la Stadionul Iuliu Bodola.
mai 01, 2025 0
mai 01, 2025 0
mai 01, 2025 0
apr. 28, 2025 0
mai 02, 2025 0
mai 02, 2025 0
mai 02, 2025 0
mai 02, 2025 0