FC Bihor a cedat în prelungiri jocul de la Iaşi

Jocul de vineri de la Iaşi al echipei FC Bihor a fost unul cu ghinion pentru orădeni, pentru că după ce au condus la pauză cu 1-0, în repriza a doua gazdele au egalat, iar în prelungiri, în minutul 90+4, au marcat şi golul 2, cel care le-a adus victoria, tocmai când se apropia fluierul de final al jocului ce a contat pentru etapa a 12-a a Ligii 2 Casa Pariurilor.

Aşa cum se anticipa, duelul de la Stadionul Emil Alexandrescu a fost unul foarte disputat. Roş-albaştrii au deschis scorul în minutul 21, prin Albert Stahl, gazdele au ratat apoi un penalty prin  Vladan Vidakovic, în minutul 24, după care, în partea a doua, cei de la Politehnica au reuşit să restabilească egalitatea prin Jean-Pierre Tiehi în minutul 55. Când s-a apropiat însă ultimul fluier al arbitrului, în minutul 90+4, gazdele au reuşit să dea lovitura şi să înscrie golul care le-a adus victoria, prin Sekou Camara. Astfel, din păcate, orădenii au plecat învinşi de la Iaşi, deşi au fost foarte aproape de cucerirea unui punct.

Au deschis scorul în prima repriză 

Prima ocazie a jocului le-a aparţinut gazdelor, care, în minutul 3, au trimis balonul cu capul peste poartă, prin Jean-Pierre Tiehi, din 9 metri, după o centrare de pe dreapta. Băieţii noştri au replicat în minutul 16, când Dragoş Tescan a fost angajat la marginea careului, a avansat în suprafaţa de pedeapsă, după care i-a trimis în centru lui Albert Stahl, care şi-a fenatat adversarul din faţă şi a şutat de la 9 metri, periculos, dar şi peste poartă.

În minutul 21, formaţia orădeană a reuşit să deschidă scorul, după o fază prelungită de atac. Ionuţ Ban a centrat de pe stânga, Ioan Hora a preluat la colţul careului mic şi a trimis în centru, Ioan Filip a şutat în blocaj, iar mingea a ricoşat la Albert Stahl, care din poziţie centrală, de la 16 metri, a trimis spre poartă, goalkeeperul ieşenilor a fost uşor mascat de jucătorii din faţă şi nu a mai putut să intervină, roş-albaştrii deschizând scorul.

Golul a fost dedicat de Albert Stahl lui Rareş Enceanu, care înaintea jocului a acuzat o problemă medicală.

În minutul 24 însă, cei de la Politehnica au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după ce Mihai Kereki la agăţat involuntar în careu pe fostul jucător al echipei noastre Ricardo Farcaş. Arbitrul a dictat penalty, a executat Vladan Vidakovic, dar peste poartă şi scorul a rămas 0-1.

Ieşenii au încercat în continuare să restabilească egalitatea, dar lovitura de cap a lui Darius Ghindovean, din minutul  28, a fost reţinută cu siguranţă de portarul Arsenie Mocan.
O altă fază a gazdelor finalizată cu o lovitură de cap s-a petrecut în minutul 39, când  Vladan Vidakovic a reluat din 10 metri, pe lângă poartă.

Ultima ocazie a primei reprize a aparţinut formaţiei noastre, care, în minutul 42, a executat o lovitură liberă de la 25 de metri. Angelo Cocian a trimis periculos cu pământul în stânga portarului, dar goalkeeperul Iaşului a scos de la rădăcina barei.

Gazdele au întors scorul în repriza a doua

În repriza a doua, după un şut mult peste poartă a gazdelor, în minutul 49, două minute mai târziu, Albert Stahl a primit o minge la 25 de metri, s-a apropiat de careu şi a şutat cu efect la colţul lung, dar puţin pe lângă bară. Dacă băieţii noştri nu au reuşit să înscrie la această fază, în schimb gazdele aveau să egaleze în minutul 55, după o centrare de pe dreapta a lui Ştefan Opriş, iar din careu, nemarcat la 12 metri, Jean-Pierre Tiehi a şutat la poartă. Arsenie Mocan a atins balonul, dar  nu a putut evita golul, iar scorul a devenit 1-1.

La acest scor, jocul a devenit tot mai disputat, cei de la Politehnica au prins mai mult curaj, iar în minutul 76 Sekou Camara deviază cu capul, dar portarul Arsenie Mocan a intervenit foarte bine şi respins în corner.

Aflaţi în criză de timp, jucătorii de la formaţia gazdă au încercat să îşi intensifice atacurile pe final de joc, iar în minutul 88, Tiehi a centrat periculos prin faţa porţii, însă Camara nu a reuşit să ajungă la balon, care s-a dus în stânga.

S-a intrat în prelungiri, iar în minutul 90+2, Ghindovean a şutat de la 22 de metri, pe jos, iar portarul Mocan a reuşit să reţină.
Din păcate însă, în minutul 90+4, la ceea ce se anunţa ultima fază a jocului, după o lovitură de colţ de pe dreapta, cei de la Poli Iaşi au izbutit să înscrie golul care le-a adus toate cele trei puncte. Mai întâi portarul Arsenie Mocan a intervenit salutar la un şut periculos al lui Jipa. Mingea a fost respinsă în faţă, la Sekou Camara, care din 5 metri, a reuşit să trimită în poartă.

După gol arbitrul a mai lăsat jocul să continue, iar în minutul 90+6, FC Bihor putea restabili egalitatea, numai că lovitura de cap a lui Tincău, din şase metri, a fost reţinută de portar.
Jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 2-1 pentru gazde, o înfrângere dezamăgitoare pentru echipa orădeană, mai cu seamă cu cât golul al doilea a fost primit în prelungiri.
În pofida acestui eşec, orădenii rămân pe locul 2, cel puţin până la celelalte jocuri ale etapei a 12-a care vor avea loc zilele următoare.

Politehnica Iaşi – FC Bihor Oradea  2-1 (0-1)
Au marcat: Jean-Pierre Tiehi (min. 55) şi Sekou Camara (min. 90+4) / Albert Stahl (min. 21)
Politehnica Iași: Jesus Fernandez – Carlos Inglada, Ricardo Farcaș, Mike Cestor – Ștefan Opriș, Vladan Vidakovic (min. 75 Sekou Camara), Darius Ghindovean, Ştefan Ștefanovici (cpt.) – Alexandru Hrib (min. 46 Răzvan Gligor), Jean-Pierre Tiehi (min. 90+6 Jose Elo) şi Kingsley Ofori (min. 68 Alexandru Jipa). Antrenor: Anthony da Silva. Rezerve neutilizate: Toma Niga – Ruben Silva, Răzvan Olaru, Bryan Alceus şi Bogdan Istratie.
FC Bihor: Arsenie Mocan – Sebastian Cucu, Mihai Kereki, Abel Popa, Ionuţ Ban – Ioan Filip (cpt., Tudor Călin –  Dragoş Tescan (min. 87 Luca Tincău), Albert Stahl, Angelo Cocian (min. 78 Andrei Gal) – Ioan Hora (min. 58 Andreas Chiriţoiu, min. 87 Răzvan Gunie). Antrenor: Erik Lincar. Rezerve neutilizate: Rowan Buss-Liam – Ionuţ Albu, Asadbek Beglarkhonov, Gelu Gitye şi Rareş Enceanu.
Arbitri: Dorin Burloiu (Galaţi) – Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi) și Cristian Cosmescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău). Observator arbitri: Florin Hîncu (Braşov). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).

În următoarea etapă, FC Bihor va juca sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 11, cu CS Tunari, într-o partidă care va avea loc la Stadionul Iuliu Bodola şi care nu va fi televizată.

Distribuie