Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 03, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 956 vizualizari
Deşi nu au avut o motivaţie deosebită, după ce încă din etapa trecută şi-au asigurat matematic locul 1 în serie, jucătorii de la FC Bihor le-au făcut cadou de sărbători fanilor o nouă victorie. De această dată, vineri, roş-albaştrii au învins pe teren propriu echipa CSC Peciu Nou, cu scorul de 1-0 şi au ajuns la un total de 62 de puncte. Astfel, s-a consemnat al cincilea joc consecutiv în care elevii antrenorului Florin Farcaş nu primesc gol.
Desfăşurat la Stadionul Iuliu Bodola, în prezenţa a aproximativ o mie de spectatori, meciul din etapa a 6-a a play-off-ului Seriei a 8-a a Ligii a III-a a fost decis în partea a doua, după un gol reuşit de căpitanul de echipă Ricardo Farcaş, care a marcat cu o lovitură de cap în minutul 80.
Filmul jocului
Prima ocazie a jocului a aparţinut echipei timişene, care, în minutul 7, a expediat un şut de la 22 de metri, prin Marco Giuricici, reţinut însă de portarul Mihai Pînzariu. Replica orădeană a venit trei minute mai târziu, când Adrian Gîdea a trimis de pe dreapta, iar Vadim Calugher a reluat din 10 metri, peste transversală.
În minutul 25, FC Bihor a avut o acţiune ofensivă cursivă pe partea stângă. Gîdea i-a trimis în careu lui Sergiu Jurj, care a pasat în spate spre Vadim Calugher, iar mijlocaşul echipei orădene a şutat de la 16 metri, puţin pe lângă bară.
Până la pauză şi oaspeţii au mai avut o ocazie bună. După o acţiune pe dreapta, mingea a fost transmisă în interiorul careului la Denis Bud, care a trimis însă peste poartă.
Ultima fază de poartă a primei reprize s-a petrecut în minutul 45, când FC Bihor a beneficiat de o lovitură de la colţul terenului de pe partea dreaptă. A executat Adrian Gîdea, mingea a fost respinsă din 6 metri până la Florin Chitaş, care, din 14 metri, a trimis din voleu puţin peste transversală.
În repriza a doua, oaspeţii au început ceva mai curajos, iar în minutul 54 au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după intervenţia în careu a lui Ricardo Farcaş asupra lui Ioan Fandel. Arbitrul a dictat penalty, iar lovitura de la 11 metri a fost executată de Marco Giuricici, dar acesta a trimis în bară şi tabela a rămas nemodificată.
După acest penalty, roş-albaştrii s-au trezit, au început să preseze şi să atace poarta adversă tot mai periculos. În minutul 71 orădenii au solicitat o lovitură de la 11 metri, după o incursiune în careu a lui Florin Chitaş, care a căzut în urma unui contact cu un adversar. Arbitrul oltean Adelin Pavel a lăsat însă jocul să continue.
În minutul 76, Ricardo Farcaş l-a angajat de la centrul terenului pe Marius Hosu, care a preluat în careu, a avansat pe partea stângă şi a şutat din unghi, dar a scos portarul de la vinclu. Lovitura de colţ ce a urmat a fost executată de Florin Chitaş, iar Csaba Preklet a reluat cu capul din 6 metri, dar a reţinut portarul.
În minutul 80 s-a deschis scorul. Acelaşi Florin Chitaş a executat un nou corner de pe stânga, înalt în colţul careului mic, la prima bară, de unde căpitanul Ricardo Farcaş a deviat cu capul l-a colţul lung şi l-a învins pe portar, scor 1-0. Această fază avea să fie şi ultima ocazie mai periculoasă din joc, iar partida s-a încheiat ulterior cu victoria orădeană. FC Bihor a bifat astfel cel de-al cincilea succes din play-off şi este lider autoritar al seriei, cu 62 de puncte, cu 12 mai mult decât ocupanta poziţiei secunde, Poli Timişoara, care s-a impus şi ea vineri seara, cu 3-2 în deplasare, pe terenul celor de la Phoenix Buziaş, şi astfel şi alb-violeţii şi-au asigurat matematic calificarea la baraj.
„Victorie muncită”
„A fost o victorie muncită, o victorie meritată. Am luptat după gol cam toată repriza. Eram obişnuiţi, mai ales de la ultimul joc cu cei de la Peciu Nou, să valorificăm toate momentele bune, prin materializarea acţiunilor cu gol, dar, ştiţi cum este, se mai întâmplă şi astfel de lucruri. Suntem într-o perioadă în care jucătorii sunt destul de încrezători, prin prisma faptului că au câştigat deja play-off-ul şi au ajuns la baraj. Astfel, s-a creat o stare de încredere, dar şi o stare de relaxare, o lipsă de concentrare în momentul jocului ofensiv. Dar, una peste alta, este îmbucurător că am câştigat, am ştiut să şi suferim, având în vedere că adversarii au avut un penalty. Aşa este la fotbal, dar eu cred că este o victorie meritată, pentru că am dominat de la început până la sfârşit, doar că n-am înscris, decât un gol”, a declarat, la finalul partidei de la Stadionul Iuliu Bodola, antrenorul echipei FC Bihor, Florin Farcaş, cel care a ţinut să mulţumească şi suporterilor echipei şi să le transmită sărbători fericite.
FC Bihor Oradea – CSC Peciu Nou 1-0 (0-0)
A marcat: Ricardo Farcaș (min. 80)
FC Bihor: M. Pânzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, A. Băican, K. Gagyi – R. Farcaş – cpt, V. Calugher (min. 61 Sg. Ciocan), A. Vînău (min. 46 A. Moga) – A. Gîdea (min. 90+1 L. Ioviță), Sg. Jurj (min. 46 M. Hosu) şi Fl. Chitaş (min. 81 B. Vasile). Antrenor: Florin Farcaş
CSC Peciu Nou: M. Braşoveanu – M. Rosenblum (min. 75 Fl. Dobie), I. Mera, Ov. Buză (min. 62 Ov. Radu), A. Gania, M. Giuricici (min. 75 S. Sporin), A. Ignea, D. Bud (min. 85 Ed. Amariei), C. Ureche, I. Fandel, M. Enciu (min. 85 R. Țurcaș). Antrenor: Robert Frusa
Au arbitrat: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt) – Doru Zamfir (Slatina) şi Zsolt Kopriva (Carei)
Observator pentru arbitri: Octavian Șovre (Satu Mare). Delegat pentru joc: Ioan Papp (Carei)
În etapa viitoare, FC Bihor va juca marţi, 7 mai, de la aceeaşi oră, 18, cu Phoenix Buziaş, tot la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0