Miercuri, de la ora 12, platoul din fața clădirii Primăriei va deveni popotă în aer liber, cetățenii putând servi porții de fasole cu ciolan. Asta după ceremonia religioasă și militară și după ce la statuia voievodului Mihai Viteazul vor fi fost depuse coroanele de flori de rigoare. Festivitatea, după cum v-am mai anunțat, va începe la ora 10, iar între orele 11 – 11:30, cei prezenți vor putea asista la un program artistic susținut de Corul „Traian Moşoiu”, Ansamblul Bihorul şi un grup de copii de la Liceul „Onisifor Ghibu”.