Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 09, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1669 vizualizari
Doi adulți și doi copii care călătoreau în același autoturism au devenit victimele unei aparente autoaccidentări în după amiaza zilei de marți, 9 septembrie. Incidentul rutier care s-a soldat cu rănirea gravă a șoferului s-a petrecut în Municipiul Oradea, aproape de ieșirea spre localitatea Cheriu (foto – pentru ilustrare/arhivă bihorstiri.ro). Mașina a intrat într-un copac, însă deocamdată nu se știe ce anume a cauzat accidentul. Purtătorul de cuvânt al ISU „Crișana”, lt. Camelia Roșca, a declarat pentru bihorstiri.ro că, la ora aceasta, se lucrează la scoaterea șoferului din mașină, operațiunea fiind efectuată de oamenii de la Descarcerare. Bărbatul este în stare de semi-conștiență. Femeia și cei doi copii care mai erau în autovehiculul accidentat au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul Județean, dar nu au, la prima evaluare, răni care să le pună viața în pericol. La cazul semnalat prin 112 în jurul orei 15:50 au fost trimise o serie de echipaje de urgență și medicale: mașina de Descarcerare de la Detașamentul de Pompieri 1 Oradea, cea de Terapie Intensivă Mobilă de la SMURD, un echipaj de prim-ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri 2, respectiv două autospeciale de la Serviciul Județean de Ambulanță.
UPDATE – Poliția Rutieră confirmă că a fost vorba despre o autoaccidentare. Evenimentul rutier de marți a avut loc pe drumul comunal 54, în afara localităţii Cheriu. Șoferul are 59 de ani și, aparent, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare pe o porţiune de drum în aliniament. Așa a ajuns mașina în copacul de pe marginea drumului.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0