Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 05, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 3081 vizualizari
Pentru fostele state socialiste, anul pe care tocmai l-am traversat a adus în discuție trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat saltul de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar orădenii sunt așteptați la deschiderea expoziției „1989. Revoluția de Catifea”, joi, 6 februarie 2020, începând cu ora 17:00, la Muzeul Țării Crișurilor, Str. Armatei Române nr.1/A.
După ce a fost prezentată în Constanța și București, expoziția „1989. Revoluția de Catifea” ajunge la Oradea, între 06.02-28.02.2020, fiind organizată de Centrul Ceh București și Ambasada Republicii Cehe în România, în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor. Această expoziţie are ca scop aniversarea a două dintre cele mai importante evenimente care au marcat istoria recentă a Cehoslovaciei: căderea comunismului în anul 1989 şi desăvârșirea Revoluţiei de Catifea în 1990-1991, odată cu plecarea trupelor sovietice.
În anul 1988 au avut loc mai multe manifestații împotriva regimului sovietic, pe 21 august, 28 octombrie şi 10 decembrie 1988. Aceste evenimente au luat amploare odată cu exprimarea dorinței de libertate a cetăţenilor pe parcursul Săptămânii Palach, între 15 și 21 ianuarie 1989. Intervențiile brutale repetate împotriva celor care veneau în Piața Sfântului Václav din Praga pentru a comemora 20 de ani de când studentul Jan Palach își dăduse foc în semn de protest i-au determinat pe cetățenii până atunci inerţi să treacă la acțiune.
Evenimentele care au declanşat izbucnirea manifestului civic în rândul populaţiei au fost mitingurile de mare amploare din oraşele Germaniei de Est şi căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. Studenţii de la Praga au organizat o manifestaţie autorizată pe data de 17 noiembrie 1989, iar sute de mii de oameni au invadat spațiul public scandând dorinţa de libertate şi eliberare de sub sovietici.
Această expoziție conține fotografii iconice realizate de 15 dintre cei mai buni fotografi cehi, care au surprins momente cheie ale istoriei cehoslovace recente, când, după 40 de ani, dictatura comunistă a luat sfârșit: demonstrația împotriva regimului totalitar din anul 1988, Săptămâna Palach din 1989 și ziua de 17 noiembrie 1989, respectiv atmosfera emoțională și plină de entuziasm care a urmat.
Multe dintre aceste fotografii de excepție au căpătat, cu timpul, caracter legendar și, datorită valorii lor documentare și artistice, ne întorc literalmente în acea atmosferă de emoție și entuziasm care predomina în întreaga societate la acea vreme. Expoziția include și un set de fotografii ale plecării trupelor sovietice din Cehoslovacia în 1990-1991, fenomen care a desăvârșit Revoluția de Catifea.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0