Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 26, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1910 vizualizari
Mai indirect, primarul Ilie Bolojan a transmis cetățenilor nervoși că li se demolează garajele din prejama blocurilor că până și el va cădea victimă a proiectului de realizare de locuri de parcare rezidențiale. În timpul deplasării pe teren de săptămâna trecută, șeful Primăriei Oradea a vorbit pe scurt despre faptul că vor urma și în 2012 acțiuni de ștergere de pe harta orașului a garajelor mai mult sau mai puțin legale. „Am și eu garaj la bloc, dar nu am ce să fac. Va fi demolat și acela!”, spune Bolojan, convins în continuare că politica de construcție de multe locuri de parcare în cartiere este mai degrabă apreciată. În vară (link), edilul a gustat pe viu din nemulțumirile oamenilor din zona Sovata, supărați pe Municipalitate pentru planurile de creare de locuri de parcare în locul garajelor. Referitor la subiect, Ilie Bolojan susține că Primăria mai are 2 – 3 procese pe rol intentate de cetățenii de pe str. Sovata. Potrivit unor persoane direct interesate de această problemă, ar exista câteva zeci de dosare aflate pe rolul Instanței și care vizează demolarea garajelor. Iar unii au fost înștiințați că următorul termen de judecată este pe la sfârșitul lunii mai a anului 2012. Dată cel puțin până la care Primăria nu are niciun drept de a intra peste garajele în chestiune.
Iar până la deznodământul din procesele deja în curs, primarul Bolojan anunță că o altă/nouă zonă în care garajele dintre clădiri au fost luate deja în vizor este str. Gen. Magheru.
mai 16, 2017 0
apr. 26, 2017 0
feb. 27, 2017 0
feb. 10, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0