Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 04, 2014 Florin Coman Actualitate 0 1491 vizualizari
Imediat după alegerile prezidențiale, președintele Traian Băsescu l-a decorat pe universitarul Mircea Ifrim (foto), la propunerea „jupânului” transplantului din România, dr. Irinel Popescu. Pe site-ul Administrației Prezidențiale a și apărut informația conform căreia, „în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru activitatea rodnică şi prestigioasă pusă în slujba dezvoltării ştiinţei medicale, pentru afirmarea cercetării româneşti pe plan internaţiona”, lui Ifrim i se conferă Ordinul Naţional „Steaua României” (în grad de Cavaler).
După cum se știe, fostul (primul) decan al Facultății de Medicină și Farmacie (FMF) din cadrul Universității din Oradea a fost pe primele pagini ale ziarelor mai degrabă din cauza diverselor scandaluri ale căror protagonist a fost. El sau soția lui, chinezoaica Cheng Feng, devenită cadru didactic la aceeași facultate orădeană. Având în vedere implicarea deosebită a soților Ifrim, la FMF au apărut specialități inexistente pe atunci în nomenclatorul oficial al meseriilor și specializărilor medicale din România. Reamintim, de asemenea, că soția noului Cavaler cu Steaua României pe piept a fost acuzată și de faptul că a sedus un student israelian, povestea de amor făcând atunci deliciul tabloidelor. De la Mircea Ifrim a pornit și renumitul scandal al diplomelor false, fostul decan fălindu-se că a fost cel care a pornit tăvălugul legal din urmă cu câțiva ani. Atâta doar că pe mai multe asemenea acte false apărea și semnătura decanului Mircea Ifrim.
Pe lângă fostul decan de la FMF Oradea, dr. Irinel Popescu a propus și decorarea academicianului Victor Voicu. Cu aceeași ocazie, acesta din urmă a primit Steaua României în grad de Ofițer.
feb. 15, 2017 0
feb. 09, 2017 0
iun. 08, 2016 0
mart. 31, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0