Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
feb. 20, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 833 vizualizari
În prezent, lucrările la Centura Oșorhei se derulează la rigole, la cele două poduri peste Valea Bonar și Valea Tășad și la pasajul suprateran de peste calea ferată Oradea – Cluj, situat în zona intersecției cu localitatea Fughiu. Aici constructorii toarnă placa de suprabetonare. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 60%.
Traseul de 5,8 kilometri al Centurii Oșorhei pornește din sensul giratoriu situat la intersecția cu drumul spre localitatea Cheriu, de pe Centura Oradea, ocolește Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu localitatea Fughiu.
Centura Oșorhei va ajuta la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieșire din Oradea spre Cluj, pe DN 1, prin reducerea blocajelor, ceea înseamnă economie de timp și costuri. De asemenea, va contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere pentru șoferi și pietoni.
Vă reamintim că în cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste Valea Sărand.
Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru Lotul 1 este de 128.847.403 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Termenul de execuție este de 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor (14 februarie 2023).
În prezent, Consiliul Județean Bihor derulează lucrări la 8 drumuri noi în județul Bihor, cu o lungime totală de 68 de km:
Centura Aleșd – 5,8 km
Centura Beiuș – 9,3 km
Centura Sântandrei – 5 km
Centura Nojorid – 8,4 km
Centura Sânmartin – 8 km
Centura Oșorhei – 5,8 km
Centura Biharia – 8,7 km
Inelul Metropolitan Oradea – 17 km.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0