Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 24, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1088 vizualizari
În perioada 21 – 22 mai, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.823 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 155 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 155 de mijloace de transport, din care 83 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 24.500 de lei.
Dintre acestea, 38 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 7 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, iar 2 sancțiuni cu amenzi în valoare de 13.000 de lei, au fost aplicate pentru organizarea unor evenimente pentru care au fost impuse restricții. De asemenea, o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 1.000 de lei a fost aplicată potrivit Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Exemple:
– Evenimente întrerupte de polițiștii bihoreni
Duminică, 23 mai, în jurul orei 00.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o societate comercială din localitatea bihoreană Cacuciu Nou, atât în interior, cât și pe terasa localului, se desfășura un eveniment (discotecă) încălcându-se astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente (nunți, botezuri, mese festive etc.).
În momentul intervenției polițiștilor, în locația respectivă se aflau aproximativ 400 de persoane. Evenimentul a fost întrerupt de polițiștii bihoreni.
În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19., precum și cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61 din 1991, pentru servirea de băuturi alcoolice și nonalcoolice în afara programului de funcționare.
La eveniment au intervenit polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod, cei ai Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni, alături de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, împreună cu o grupă de intervenție de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.
De asemenea, sâmbătă, 22 mai, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un restaurant din localitatea bihoreană Aleșd, se desfășura un eveniment privat (nuntă) încălcându-se astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente (nunți, botezuri, mese festive etc.).
În momentul intervenției polițiștilor, în locația respectivă se aflau aproximativ 100 de persoane. Evenimentul a fost întrerupt de polițiștii bihoreni.
În consecință, administratorul restaurantului respectiv a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În cadrul misiunilor desfăşurate în perioada 21 – 22 mai, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au acționat zilnic, în medie, 195 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 19 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, 2 cadre ale Poliției Locale Oradea, 1 pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 1 inspector al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 1 comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 1 inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 1 inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali.
Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0