Eveniment internațional pe teme de biologie celulară în Bihor

celuleCreşterea calităţii activităţii medicale în diagnosticul clinic, paraclinic şi de cercetare în domeniul biologiei celulare şi moleculare este tema principală a unui eveniment găzduit de județul Bihor. De miercuri și până duminică, în organizarea Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea și a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, la noi va avea loc al 8-lea Congres Naţional cu participare internaţională şi a 34-a Sesiune Ştiinţifică anuală a Societăţii Române de Biologie Celulară.
Potrivit organizatorilor, congresul cuprinde simpozioane, minisimpozioane, sesiuni de postere şi se adresează medicilor de laborator, biologilor, biochimiştilor, specialiştilor în biologia celulară şi moleculară, studenţilor, doctoranzilor şi postdoctoranzilor. Se urmăreşte actualizarea nivelului de cunoştinţe teoretice şi practice, crearea unor relaţii interdisciplinare între specialiştii din ţară şi din străinătate. Vă invităm să descărcați Programul congresului de biologie.
Deschiderea festivă a evenimentului este programată pentru joi, 9 iunie, ora 9:30 la Hotel Internaţional Băile Felix

foto – atcgeek.net

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

62 − 59 =