Vineri, 24 iunie, conform calendarului anunțat, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a afișat rezultatele elevilor care au susținut probele din cadrul Evaluării Naționale din acest an. Din totalul de 6.364 copii înscriși, un număr de 144 nu s-au prezentat, iar 699 dintre ei nu au reușit să scoată media de minimum 5. Cele mai multe medii se situează între 7 și 7,99 – 1.444. Media generală cea mai mare în Bihor este 10, ea fiind obținută de 7 elevi. Pentru a consulta fișierul cu rezultatele, urmăriți acest link. Nemulțumiții au putut depune contestații doar azi (24 iunie), până la ora 18. Rezultatele finale vor fi afișate luni, 27 iunie.