EURO 2012: Cehia – Grecia 2-1

Naţionala de fotbal a Cehiei a reuşit să învingă reprezentativa Greciei, scor 2-1, din cadrul Grupei A de la Euro 2012. Devastată de Rusia în prima etapă de la Euro, Cehia a reuşit să se impună graţie evoluţiei din primele şase minute de joc.

La chiar primul atac al cehilor Rosicky l-a lansat perfect pe Plasil iar acesta a pasat decisiv pentru  Jiracek, care, singur cu portarul Chalkias, a deschis scorul.

Grecii au acuzat şocul şi nu s-au trezit bine de la primul pumn că l-au încasat pe al doilea. Pilar a trimis în poartă profitând de o gafă incredibilă a portarului elen. La 0-2 Grecia era groggy astfel că cehii au mai ratat o serie de ocazii prin autorii golurilor Pilar si Jiracek.

Abia pe final de repriză grecii s-au trezit şi chiar au marcat prin Fotakis însă reuşita a fost anulata pe motiv de ofsaid, unul la limită dac-o fi fost.

Până la urmă golul grecilor tot a venit şi a avut la bază o altă gafă de portar, una de începător a omului care a adus Liga Campionilor la Londra, Petr Cech. Acesta i-a pus mingea în faţa porţii goale lui Gekas care a îndeplinit o simplă formalitate.

La 1-2 Cehia s-a retras şi a aşteptat atentă dar cuminte finalul de meci. A acoperit bine zonele iar fără o tehnicitate ieşită din comun Grecia n-a reuşit revenirea totală.

Grecia: Chalkias – Torosidis, K. Papadopoulos, Maniatis, Holebas – Katsouranis, Karagounis – Fotakis, Salpigidis, Samaras.

Rezerve: Tzorvas, Sifakis, Tzavellas, Malezas, Makos, Ninis, Fetfatzidis, Liberopoulos, Mitroglou, Gekas, Pekhart, Lafata.

Selectioner: Fernando Santos

Cehia: Cech – Selassie, Kadlec, Limbersky, Sivok – Hubschmann, Rosicky – Plasil, Pilar, Jiracek – Baros.

Rezerve: Lastuvka, Drobny, Suchy, Hubnik, Rajtoral, Rezek, Petrzela, Kolar, Darida, Necid.

Selectioner: Michal Bilek

Arbitru: Stephane Lannoy(Franta)

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 8 =