Etapa votului fizic din cadrul bugetării participative se încheie joi, 16 octombrie, printr-o întâlnire publică în Sala Mare a Primăriei

Joi, 16 octombrie 2025, de la ora 17:00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, va avea loc o întâlnire publică prilejuită de încheierea etapei votului fizic pentru cele 36 de proiecte înscrise în cadrul procesului de bugetare participativă.
La această întâlnire sunt invitați să participe inițiatorii proiectelor și toți cetățenii interesați de proces, pentru a discuta și susține proiectele propuse în acest an.

Etapa votului fizic a început în data de 6 octombrie 2025 și se va încheia joi, 16 octombrie 2025, în Sala Ghișeelor a Primăriei Oradea (Piramida).
Cetățenii interesați pot consulta materialele informative disponibile în apropierea urnei de vot și pot completa buletinul de vot pentru a-și exprima opțiunile privind proiectele preferate.

Reamintim că urna și buletinele de vot sunt disponibile până joi, 16 octombrie, ora 17:00, în Sala Ghișeelor din cadrul Primăriei Oradea (Piramida), unde persoanele interesate pot să își exprime opțiunile de vot pe toată perioada programului de lucru cu publicul al Primăriei Oradea.

Până în acest moment, în urna amplasată în Sala Ghișeelor s-au adunat peste 200 de buletine de vot, iar numărul de voturi primit de fiecare proiect se va cumula cu voturile online deja exprimate, pentru a stabili ierarhia finală și lista proiectelor care vor primi finanțare și vor fi implementate.

Rezultatul final al numărării voturilor, precum și lista proiectelor câștigătoare, vor fi anunțate în cursul zilei de luni, 20 octombrie 2025.

Distribuie