Etapa 5: Luceafărul – CSM Rm Vâlcea 2-1

Luceafărul Oradea şi-a continuat şi confirmat forma excelentă care o traversează şi care-i aduce puncte în tolbă. Bihorenii au dispus sâmbătă de CSM Rm. Vâlcea cu 2-1, după un meci dificil dar rezolvat de Tibi Moldovan (foto).  Din acest moment se poate spune că Luceafărul a trecut de tracul debutului. După 5 etape are şapte puncte în clasament şi aşteaptă cu interes atât duelul cu Dinamo din Cupa României cât şi derbyul Bihorului cu FC Bihor, meci programat (deocamdată) pentru data de luni 26 septembrie, de la ora 17.

Partida a început cum nu se poate mai bine pentru Luceafărul. După un sfert de oră de tatonare, Popescu, un jucător care creşte de la meci la meci, a fost omul potrivit la locul potrivit şi a speculat un luft al unui fundaş al oaspeţilor reuşind să trimită balonul în poartă din mijlocul careului. După reluare vâlcenii au fost mult mai activi iar rezultatul s-a văzut la zece minute distanţă. Octavian a centrat în careu, pe jos, iar Gogoşoiu a marcat un gol cu mult rafinament tehnic, reluând cu călcâiul în poartă şi restabilind egalitatea. Istoria din partida cu Juventus s-a repetat iar bihorenii au învins. Tibor Moldovan a fost salvatorul echipei din Felix după ce, în minutul 72 a şutat fără speranţe pentru Tufişi de la circa 14 metri.

Luceafărul urcă pe locul 9 al clasamentului într-un moment în care FC Bihor ocupă penultima poziţie, cu numai 3 puncte dar şi cu un meci restant.

CASETA TEHNICĂ

LUCEAFĂRUL ORADEA – CSM RÂMNICU VÂLCEA 2-1

Au marcat: Popescu 17, T. Moldovan 72/ Gogoşoiu 55

Luceafărul: Miron – Letan, Lupuţ, Miculescu, Mihuţ – Muntean, Pocian, O. Ghilea, Andor – Popescu, T. Moldovan. Antrenor: Călin Moldovan

Vâlcea: Tufişi – Tomozei, Dandea, Kalai, Vătăşelu – I. Popescu, V. Octavian, F. Pârvu, M, Mitu – Pribac, Gogoşoiu. Antrenor: Laurenţiu Tudor

Arbitru: Eduard Marius Constantinescu; Asistenţi: Dragoş Mihai Iliescu şi Daniel Mitruţi (toţi din Craiova)

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 3 =