Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 11, 2017 Florin Coman Actualitate, Auto 0 1992 vizualizari
Chiar dacă în Bihor nu au fost probleme ieșite din comun în materie de circulație, Poliția face anunmite recomandări pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere. Mai ales că frigul rămâne, zona noastră urmând să se confrunte și cu unele precipitații (potrivit prognozelor meteo). Un prim sfat al autorităților ar fi evitarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, la situaţia meteorologică existentă.
Starea autovehiculului este esențială. IPJ Bihor precizează că șoferii trebuie să aibă anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante montate, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc. „În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Șoferii să nu uite, de asemenea, că vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini pe volan.
Desigur, este obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să nu oprească pe partea carosabilă a drumurilor naţionale, pentru a permite utilajelor de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant să intervină eficient. Totodată, nimeni nu ar trebui să riște să intre pe un sector de drum închis circulației.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0