Actualizat ianuarie 11th, 2025 1:09 PM
aug. 10, 2011 Florin Coman Actualitate, Sport 0 1745 vizualizari
Daniel Brata, Valentin Radu şi alţi doi componenţi ai lotului naţional de judo seniori al României, s-au aflat în clubul de noapte Escape în dimineaţa zilei de 13 iulie, când a avut loc altercaţia dintre sportivul Daniel Brata şi consilierul juridic Adrian Popa, care s-a soldat cu rănirea celui din urmă. Antrenorul lotului naţional al României, Emil Morar s-a arătat deranjat de amploarea care a luat-o întreaga poveste însă cunoscutul tehnician este supărat pe faptul că sportivii s-au dus în club. „S-au aflat la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Noi am fost la competiţiile din Brazilia unde Daniel a luat puncte importante în clasamentul mondial iar apoi am fost în cantonament în Florida, la Miami. Abia ce ne-am întors din Statele Unite când cei patru au decis să meargă în club, fără nicio încuviinţare pentru că se ştie că sunt total împotriva acestor ieşiri nocturne”, a spus Emil Morar, antrenorul naţionalei României.
„Îmi este peste puteri să înţeleg ce s-a întâmplat cu Daniel pentru că este un băiat la locul lui, un sportiv săritor, un excelent coleg şi sportiv de reală valoare. Ce îi reproşez este că el nu avea ce să caute acolo la acea oră”, a adăugat Morar care s-a arătat nemulţumit de faptul că numele a fost legat de Oradea, în ideea în care sportivii de la judo se pregătesc nu numai aici ci şi în Poiana Braşov, la Piatra Arsă sau la Izvorani, în funcţie de planul anul de pregătire.
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 10, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 10, 2025 0