Clubul Sportiv Municipal Oradea a demarat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor prin intermediul căruia elevii proveniți din zonele rurale să asiste din tribune la meciurile echipelor clubului. Aceștia vor beneficia de intrare liberă la meciurile echipelor de handbal, polo pe apă, baschet și fotbal organizate în Oradea.
Principalul obiectiv este sprijinirea elevilor din mediul rural pentru a participa gratuit la competițiile sportive oficiale ale echipelor CSM Oradea. Ideea acestui parteneriat este mai veche, de peste doi ani, dar restricțiile impuse de-a lungul pandemiei COVID-19, prin limitarea deplasărilor și a numărului de spectatori prezenți la evenimentele sportive au permis implementarea acesteia de abia începând cu sezonul competițional 2022/23.
„Elevii vor putea participa la toate meciurile CSM Oradea: cele de handbal, baschet, polo. Sunt mandatat de conducerea clubului FC Bihor, așa că, dacă doresc, elevii pot să participe și la meciurile de fotbal”, a declarat directorul CSM Oradea, Șerban Sere.
Numărul de locuri alocate elevilor proveniți de la instituțiile de învățământ din mediu rural este de 100 pe meci, dar acesta poate fi suplimentat la cerere.
Prin intermediul acestei acțiuni, CSM Oradea continuă eforturile de atragere a tinerilor orădeni și bihoreni spre sport. Recent a fost reluat programul de inițiere la înot a elevilor de clasa a II-a din școlile orădene. Programul se întinde pe tot parcursul anului școlar.