Manifestarea se înscrie în preocuparea conducerii Liceului Greco-Catolic (director Andrei Cristea) de a promova un învăţământ în care mişcarea să ocupe un loc important. Alegerea ca cuplul Ienei – Duckadam să vină la Oradea pentru lansarea „ABC-ului Sănătăţii” s-a dovedit a fi una foarte bună. Aşa cum era de aşteptat, portarul care a făcut ca, în 1986, Steaua Bucureşti să aducă în ţară singura Cupă europeană de până acum a fost luat…la 11 m, cu întrebări despre celebrul meci din Spania. Ca să îşi aducă amite de performanţa vieţii sale! Printre spectatori s-a aflat şi episcopul grecoc – catolic PS Virgil Bercea. Tot azi, de la ora 11, copiii liceului au avut ocazia să evolueze într-un meci de fotbal supervizat de antrenorul Ienei (cel care a ţinut frâiele echipei Steaua în urmă cu 25 de ani) şi la care a participat şi Helmuth Duckadam. Cu câteva kilograme în plus, dar la fel de interesat de joc… Pentru că starul nu a fost în cea mai bună formă fizică, a ales calitatea de antrenor, transformându-l în preşedinte pe Emeric Jenei. Echipa intitulată „Prietenii lui Duckadam” l-a avut în poartă pe fostul portar al lui FC Bihor şi Corvinul Hunedoara, Ghiţă Bologan. În câmp au evoluat Popa Vasile, Lucian Blaga, Viorel Vancea, Marcel Abrudan, Jeno Ferko, Ion Marin şi colegul nostru Victor Mihalcea. Antrenorul Duckadam le-a dat o indicaţie tactică preţioasă elevilor săi: „Daţi cu mingea în faţă!”, astfel că s-a trezit condusă de echipa liceenilor orădeni cu 0-2 după exact două minute de joc! În acel moment eroul de la Sevilla s-a întros cu spatele la teren şi a dat chiar sute de autografe. Până la pauză, Victor Mihalcea a înscris cu un şut cu exteriorul de la mijlocul terenului pentru ca, în ultimul minut Blaga să egaleze. În partea secundă, cu două minute înainte de final, tot Victor Mihalcea a reuşit golul zilei, cu un şut lobat, în vinclu, cu spatele la poartă, fază la care Duckadam, preşedinte al Stelei, a exclamat: „A dat un gol inuman! L-am dat pe Stancu cu şase milioane de euro şi-l duc pe Victor cu şase euro”. În ultimele faze de joc, Bologan a rezistat cu mare greutate dar pe contraatac, Jeno Ferko a stabilt scorul final: 4-2 pentru „Prietenii lui Duckadam” care au salvat postul noului antrenor. Meciul a fost supervizat de renumitul fost arbitru internaţional dr. Mircea Neşu.