Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1175 vizualizari
O Ordonanță de Urgență a Guvernului Ponta, care a apărut în Monitorul Oficial în luna decebrie, la final de an, bagă în ceață educatorii și învățătorii din România. Aproximativ 40.000 de persoane absolvente (doar) de un liceu pedagogic sau de un colegiu de institutori se și văd aproape dați afară din sistem pe motiv că nu au diplomă de facultate. Potrivit Ordonanței, ar fi trebuit ca aceste două categorii de cadre didactice să finalizeze studii de licenţă în următorii 6 ani pentru a-şi continua activitatea în funcţiile pe care le ocupă în sistemul de învăţământ. Se pare că lucrurile nu stau chiar așa. În cadrul unei emisiuni televizate, fostul ministru de resort, senatorul Ecaterina Andronescu, declarat că Ordonanța în cauză va ajunge în Parlament, acolo unde textul alarmant va fi modificat. Altfel spus, după cum a precizat senatorul PSD, actualii învățători și educatori nu vor fi obligați să absolve o facultate pentru a-și păstra locurile de muncă. Întreaga situație pornește, aparent, de la Lega Educației promovată de fostul ministru Daniel Funeriu, nu sunt cuprinse aceste funcţii. Prin urmare, nu exista nici bază legală pentru ca aceste persoane să fie plătite legal. Așadar, Ministerul Justiției a propus reintroducerea în lege a educatorilor și învățătorilor, precum și un termen până la care cei în cauză pot să treacă de pe această treaptă de educator şi învăţător pe treptele superioare de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar, prin saltul pe care trebuie să îl facă prin studii. Una peste alta, obligativitatea absolvirii unei facultăți de către învățători și educatori nu va sta în picioare după ce Ordonanța din decembrie a Guvernului va fi amendată de Parlament.
Argumentația Ecaterinei Andronescu, deși liniștitoare, aduce la suprafață o întrebare logică, zicem noi. Dacă de la apariția Legii Funeriu nu a (mai) existat bază legală pentru plata educatorilor și învățătorilor, dar aceștia nu au dispărut din sistem, ci și-au desfășurat în continuare activitatea, atunci până acum ei au fost plătiți ilegal?
dec. 05, 2015 0
iun. 20, 2015 0
iul. 05, 2014 0
mai 19, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0