Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 03, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1709 vizualizari
În cadrul unui proiect european finanțat prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice”, Instituția Prefectului Județului Bihor și celelalte instituții similare din județele țării beneficiază de un sistem modern interoperabil centralizat pentru evidența apostilei eliberate. Proiectul de peste 2 milioane de lei, din care 1,64 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, înseamnă o aducere la nivel de secol 21 a acestei activități, câștigând-se timp prețios de către cei care solicită apostile. De asemenea, în ceea ce privește instituțiile statului care eliberează documente ce necesită apostilare, sistemul vine ca o asigurare în plus în privința relației cu celelalte state din Uniunea Europeană, respectiv alte țări semnatare ale Convenției de la Haga. Vineri, 3 aprilie, în prezența subprefectului Iulius Delorean și a unor reprezentanți de instituții deconcentrate, sistemul interoperabil a fost prezentat, atuul principal fiind fără îndoială rapiditatea. Oricine și de oriunde, în condițiile existenței unei conexiuni la internet poate accesa portalul special creat (apostila.mai.gov.ro) și poate verifica autenticitatea apostilelor. A fost creată o bază de date – centralizată de Ministerul Afacerilor Interne – care e acutalizată în timp real. Există deja peste 970.000 de apostile introduse în această bază de date, iar numărul celor care au apelat deja la platforma electronică de verificare trece de 750 în ultimele 3 luni. Potrivit reprezentanților Prefecturii, dar și ai instituțiilor subordonate acesteia, acest sistem modern este de mare ajutor mai ales în situații în care angajatori din străinătate au dubii în privința veridicității actelor pe care românii care vor să lucreze acolo le prezintă. În doar câteva secunde lucrurile pot fi clarificate. Ar urma ca fiecare țară să își întocmească o asemenea bază de date. Implementarea proiectului cu finanțare europeană a început în vara lui 2013 și durează, practic, până în 7 iunie anul curent.
aug. 23, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
sept. 01, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0