După un meci foarte tensionat, CSM CSU Oradea a învins U BT Cluj, în derby-ul Ligii Naţionale de baschet!

CSM CSU Oradea a învins U-BT Cluj-Napoca, scor 82-74, în derby-ul Ligii Naționale de baschet masculin. Meciul dintre echipele care au câștigat ultimele șase ediții de campionat a avut parte de mult dramatism, dar și de o atmosferă senzațională la care au contribuit cei 5.132 spectatori prezenți la Sala Polivalentă Oradea Arena.

Meciul a demarat spectaculos, cu numeroase reușite de ambele părți. Formația clujeană a avut precizie în execuție și s-a instalat la conducere, dar CSM-ul a reacționat prompt și a stat în plasa lui U-BT. Scorul la prima pauză a fost de 26-26.

Tripla lui Nikola Markovic a avut formația gazdă la conducere, scor 31-28, în minutul 12 al partidei. A urmat o greșeală antisportivă dictată împotriva lui Karel Guzman, iar la acțiunea următoare de joc același jucător a fost oprit cu mare dificultate de către ceilalți componenți ai formației vizitatoare. Cubanezul a fost descalificat, însă în acel incident s-a dictat un fault antisportiv împotriva lui Nikola Markovic, precum și faulturi tehnice la ambele bănci tehnice.

Continuarea a fost favorabilă CSM-ului. Alimentată de un public inimos și entuziast, formația orădeană s-a dezlănțuit pe faza de atac și a construit un avantaj considerabil, scor 49-36, în minutul 17 al confruntării. U-BT a reacționat în finalul reprizei și s-a apropiat la 50-43.

Repriza secundă a adus schimbarea în joc. Ambele echipe au avut un nivel de apărare mult mai bun, iar Emanuel Cățe a dominat spațiul de trei secunde, culegând șapte recuperări ofensive în cea de-a 2-a jumătate a confruntării. U-BT a deschis sfertul 3 cu un parțial de 11-1 și a preluat conducerea, însă Josh Bostic a completat un parțial de 6-0 pentru a egala situația la 61. Nemanja Gordic i-a adus pe vizitatori la conducere, scor 63-61, cu zece minute rămase de jucat.

Clujenii au marcat primele patru puncte din sfertul decisiv, dar defensiva bihoreană și-a ridicat nivelul de intensitate în continuare. Astfel, CSM-ul a restabilit egalitatea la 67, 70 și 72. Emanuel Cățe, sancționat cu fault tehnic pentru manifestare nesportivă, a transformat două aruncări libere, însă Erick Neal i-a replicat cu o aruncare de trei puncte în penultimul minut de joc prin care a adus CSM-ul definitiv la conducere. De altfel, Oradea a marcat ultimele zece puncte ale confruntării spre deliciul publicului spectatori venit în număr impresionant în noua casă a baschetului orădean.

Erick Neal a totalizat 24 puncte, 8 pase decisive, Nikola Markovic a adăugat 18 puncte, 6 recuperări (5 ofensive), Josh Bostic a terminat cu 14 puncte, 3 intercepții, iar Donatas Tarolis a avut 11 puncte, 5 recuperări pentru învingători. De cealaltă parte, Emanuel Cățe a reușit 16 puncte, 11 recuperări, Nemanja Gordic a adăugat 15 puncte, 8 pase decisive, iar Leo Meindl a avut 13 puncte, 4 recuperări pentru U-BT Cluj-Napoca.

Cu ocazia acestui meci, CSM Oradea l-a inclus în Hal Of Fame-ul clubului pe Sean Barnette. Baschetbalistul american a fost prezent la Oradea Arena și s-a întâlnit cu oamenii alături de care a luptat pentru culorile roș-albastre la mai multe dintre performanțele cele mai notabile din sportul orădean.

CSM CSU Oradea obține cea de-a 19-a victorie consecutivă în Liga Națională de baschet masculin, iar în TOP 10 devine lider solitar, având un bilanț general de 12-1 la jumătatea acestei faze a competiției. U-BT Cluj-Napoca are 11-2 la general.

Următorul meci al CSM CSU Oradea este programat miercuri, 22 martie, ora 18:00, tot la Oradea Arena. Adversar este FC Argeș Pitești. Meciul va fi televizat. Bilete se găsesc AICI, iar abonamentele sunt valabile.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 7