Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 16, 2020 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 4126 vizualizari
Primele concluzii trase de medicii legişti vorbesc despre faptul că regretata Cristina Ţopescu avea inima mai grasă decât în mod normal. Asta îi putea cauza tulburări cardiace şi putea produce chiar şi un infarct, afirmă specialiştii. Disecţia inimii a durat mai bine de două ceasuri, iar medicii legişti au analizat la nivel microscopic cordul Cristinei. Examinarea a arătat că între muşchii inimii se instalase un strat de grăsime, responsabil pentru declanşarea unor anomalii din punct de vedere al activităţii cardiace.
„Necropsia pe cord a evidenţiat o inimă ceva mai grasă decât este normal să fie. Grăsimea depusă între muşchii inimii ar fi putut conduce la tulburări cardiace şi chiar la producerea unui infarct miocardic. Au fost recoltate probe de laborator pentru examenul microscopic, care, sperăm, să ne dea mai multe răspunsuri în ceea ce priveşte cauza morţii ei, despre care credem că a fost un infarct”, au precizat surse medicale.
Poliţiştii au filmat necropsia inimii
În cele peste două ore cât a durat necropsia inimii, poliţişti de la IPJ Ilfov au fost prezenţi în sală şi au filmat întreaga intervenţie a medicilor. Inclusiv momentul în care cordul a fost reintrodus în corpul ziaristei apare pe filmarea oamenilor legii!
Doar după ce s-a efectuat necpropsia familia Cristinei Ţopescu a primit trupul neînsufleţit al vedetei. Jurnalista urmează a fi incinerată joi, la Crematoriul Uman Vitan Bârzeşti.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0