Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 03, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 5621 vizualizari
Încă nu este vorba despre cel pentru finalizarea conform proiectului a drumului expres, dar poate fi văzut ca un prim pas important în direcția unei relații mai bune a Primăriei Oradea cu CFR. Primarul Ilie Bolojan a declarat ieri că, în sfârșit, administrația locală a obținut permisiunea de a amenaja ca parc public un teren lăsat în paragină de ani lungi. Este vorba despre un perimetru din zona str. Ștefan cel Mare / Oncea (foto – arhivă), acolo unde Municipalitatea intenționează să construiască și un pasaj subteran pentru pietonii care trebuie să traverseze un loc destul de periculos pe unde trec trenuri. Potrivit lui Bolojan, CFR a decis în cele din urmă să închirieze acel teren năpădit de bălării. Edilul spune că Primăria va salubriza zona și va pune acolo aparate de joacă și bănci de odihnă, amenajări minime pentru că, în caz că înțelegerea expiră, acele obiecte vor fi luate de acolo. Șeful Executivului orădean a precizat că, într-o primă fază, contractul pentru acel teren va fi valabil un an de zile.
iun. 01, 2016 0
mai 24, 2016 0
nov. 13, 2015 0
aug. 29, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur