Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 27, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2396 vizualizari
În urmă cu 70 de ani, Armata Uniunii Sovietice elibera unul dintre cele mai groaznice locuri din Polonia: lagărul de exterminare a evreilor de la Auschwitz. Pentru a comemora evenimentul și pentru a-i omagia pe cei ce au pierit acolo, dar și pe cei care au supraviețuit ororilor săvârșite de naziști, Asociația Tikvah din Oradea a propus, azi (27 ianuarie), un exercițiu cutremurător. În prezența unor invitați speciali, cei adunați în sala mare a Primăriei au avut ocazia să vadă fragmente cutremurătoare din imaginile înregistrate în 1945 de eliberatorii lagărelor de concentrare.
Adam Sambrook – adjunct de Misiune în cadrul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, Alexey Babenko – secretar 1 la Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, prefectul Claudiu Pop, episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, episcopul romano-catolic Laszlo Bocskei și preşedintele Centrului Comunitar Evreiesc din Oradea, Andrei Seidler au fost oficialii care au luat parte la acțiunea organizată de Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului. „Vocile eliberatorilor”, după cum a precizat Emilia Teszler de la Asociația Tikvah, a fost un eveniment dedicat mai ales soldaților și cadrelor medicale care, în marșul lor milităresc, descoperind oameni muribunzi, flămânzi și bolnavi în lagărele de concentrare pe care le-au eliberat, au găsit timp și disponibilitate pentru a-i ajuta pe aceștia. Alocuțiunile rostite au gravitat în jurul ideii că nu este voie ca omenirea să uite ceea ce s-a întâmplat cu evreii în timpul celui de-al II-lea Război Mondial și în jurul speranței că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată.
Așa cum Emilia Teszler a promis încă de săptămâna trecută, când a prefațat evenimentul de azi, porţiuni din modulele educaţionale care vor putea fi predate în şcoli, participanții la manifestarea din sala mare a Primăriei Oradea au avut în față module care au fost realizate în cadrul unui workshop la care au participat profesori din Oradea. Nu au lipsit nici mărturiile eliberatorilor din armatele care au eliberat prizonierii lagărelor de la Auschwitz (eliberat de ruși), Bergen-Belsen (eliberat de britanici) și Mauthausen (eliberat de americani), relatări șocante despre un adevăr incredibil. În același timp, au fost proiectate fragmente din pelicula „Night Will Fall”, regizat de Andre Singer, film în care apar imagini din 1945, înregistrate cu ocazia intrării în cele trei lagăre de concentrare.
Ca bonus pentru acțiunea de marți a celor de la Tikvah, holul Primăriei Oradea a găzduit o expoziție tematică a elevilor de la Liceul de Arte. Cele mai bune 3 opere au fost premiate simbolic de reprezentantul Ambasadei Marii Britanii la București, Adam Sambrook. Cele mai reușite creații au fost cele semnate de elevii Horațiu Coman, Maria Avram și Cristina Târnovean.
[nggallery id=2844]
Mai merită precizat că, tot marți (27 ianuarie), la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului. Președintele Klaus Iohannis a avut ocazia de decora și două orădence – pe Emilia Bone și pe Vioara Braun – promițând că, în calitate de președinte al României, va apăra memoria victimelor Holocaustului și va apăra adevărul istoric (link).
oct. 15, 2015 0
iul. 24, 2015 0
iul. 01, 2015 0
ian. 20, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0