După 7 ani de trudă, Municipiul Oradea ar putea renunța la parcurile industriale

shinheungCelebra taxă pe construcțiile speciale, introdusă de Guvernul Ponta, ar putea lovi urât de tot administrația locală orădeană. Și pe oricare alta care, precum Oradea, s-a străduit să facă tot posibilul pentru a reclădi tradiția industrială a orașului/municipiului. Este vorba despre obligativitatea plății unui procent de 1,5% din valoarea tuturor activelor (inclusiv a clădirilor) din parcurile industriale (foto – fabrica Shinheung din Parcul Industrial Eurobusiness 1). Situația a fost creionată azi, 14 mai, în ședința ordinară a Consiliului Local de către primarul Ilie Bolojan. Acesta a atras atenția aleșilor că dacă actul normativ cu pricina nu va fi modificat rapid, legislativul va reveni la masa ovală pentru a desființa parcurile care funcționează acum sub numele de Eurobusiness. Conform calculelor, având în vedere că firmele care s-au stabilit aici beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădire de 1% pe an, Consiliul Local ar trebui să achite către bugetul de stat acel 1,5% din valoarea activelor (pentru a se conforma regulamentului cu taxa pe construcțiile speciale). Deci ar fi o pierdere curată pentru Primăria Oradea. Prin urmare, ca statut, parcurile industriale orădene ar putea fi desființate, argumentul dat de edilul-șef fiind că e de preferat ca Municipalitatea să încaseze acel impozit de 1% pe an, banii rămânând pe loc, decât să fie trimise sume colosale spre București pentru un asemenea bir. În speranța modificării actului normativ care prevede taxa pe construcțiile speciale, primarul Bolojan a făcut apel la toate partidele care compun Consiliul Local Oradea să facă cele necesare la București.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 8 =