Actualizat aprilie 11th, 2025 10:54 AM
mai 13, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1036 vizualizari
Pompierii bihoreni nu duc lipsă de activitate, chiar și dacă nu au incendii de stins. Un nou caz de salvare de persoane s-a consumat luni, 13 mai, la Marghita, acolo unde un bărbat a necesitat intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”. Intervenția a avut loc în jurul orei 11:10, când, în urma unui apel telefonic la 112, Detaşamentul de Pompieri Marghita a pătruns într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuinţe de pe strada Republicii din Marghita. Autoritățile au intervenit după ce persoana care a sunat la numărul unic destinat urgențelor specifica faptul că nu a reuşit să-şi contacteze fratele de vinery. De asemenea, salvatorilor li s-a spus că bărbatul în cauză suferă de probleme de natură medicală. „Acţionând cu scara culisabilă, pompierii militari au pătruns în locuinţă, prin fereastra bucătăriei, găsindu-l pe proprietar, căzut în camera de zi, în stare de inconştienţă”, a relatat lt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU. Cei din echipajul de prim ajutor calificat al subunităţii de pompieri au acordat bărbatului de 56 de ani îngrijirile necesare, după care l-au transportat la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea”.
feb. 28, 2025 0
feb. 10, 2025 0
feb. 06, 2025 0
ian. 20, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0