Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 30, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 1911 vizualizari
Printre proiectele de hotărâre pe care majoritatea politică a primarului Ilie Bolojan nu a putut să le adopte în ședința de plen din luna august s-a numărat și cea prin care Municipalitatea ar fi preluat niște sectoare de drumuri județene din intravilanul orădean, în vederea administrării lor. Cum un asemenea proiect a cerut un minimum de 18 voturi pentru a trece, prin împotrivirea celor 9 consilieri PSD și UDMR, subiectul a căzut. PNL nu a avut decât 14 voturi în ședința de marți, 4 aleși liberali nefiind prezenți.
Destul de iritat și de deznodământul acestui vot, primarul Bolojan i-a urecheat pe cei din Opoziție arătând că există o înțelegere cu Consiliul Județean (CJ) în privința preluării pentru administrare a acelor drumuri. Este vorba de porțiuni de șosea care vin spre Oradea dinspre localități vecine (ex.: zona de serpentine de la Paleu). „Acum, acele drumuri sunt ale nimănui”, a declarat edilul-șef subliniind existența protocolului cu CJ: „Ei le repară, noi le întreținem”.
Ilie Bolojan s-a arătat mâhnit că aleșii care au votat împotriva acestui proiect nu s-au gândit, chipurile, la faptul că în curând începe anul școlar, iar elevii care fac naveta ar avea dreptul la șosele de o calitate mai bună pe care intră în Municipiul Oradea. În mod cert, și acest proiect va figura pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a Consiliului Local Oradea.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0