Drumul expres, subiect de război pe internet după ce s-a transformat, temporar, în râu

drum expres facebookNu bine a anunțat primarul de Oradea că drumul expres va fi finalizat conform proiectului, în urma unei înțelegeri cu CFR pentru terenul lipsă, că vremea a provocat din nou la „luptă” taberele pro și contra adminstrația Bolojan. În urma ploilor torențiale din ultima perioadă, porțiunea de pe str. Ecaterina Teodoroiu a drumului expres s-a transformat în zonă numai bună pentru reeditarea celebrei scene în care Victor Ponta, Liviu Dragnea și Doina Pană erau trași cu barca de către pompieri.

Situația de la Oradea a fost observată și de președintele executiv al PSD Bihor, Emilian Pavel, care a promovat câteva fotografii cu „cică ‘drumul expres’…” menționând că „unii chiar au explicații și pentru pozele astea”. Pavel ironizează lucrurile și spune că „aparent a plouat prea mult / nu ne așteptam la așa ceva”. Și politizează situația: „Felicitări PNL!”.

Desigur, comentariile nu au întârziat să apară, atât pro, cât și contra. În timp ce un utilizator de Facebook spune că „am auzit că în Oradea se introduc mijloace noi de transport în comun, fluviale și maritime”, un liberal încearcă să contracareze atacurile și reamintește de codul galben meteo de ploi torențiale sub care s-a aflat și Bihorul până în dimineața de sâmbătă, 18 iunie. Alt internaut care a simțit nevoia să intervină a scris: „Măcar avem un drum pe care să-l criticăm. Voi ce ați facut?”. O serie de asemenea sfapandreidiscuții mai mult sau mai puțin amicale pot fi găsite în cadrul diverselor grupuri cu tema „Oradea”.

Se pare că tronsonul respectiv de drum devine un nou punct roșu în Oradea în caz de precipitații abundente. O altă asemenea zonă este la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” (unde tramvaiele se împotmolesc de fiecare dată când plouă mult). Dar nici pasajul subteran de la Magazinul Crișul, strada Sf. Ap. Andrei (foto) sau intersecția Magheru – Pasteur – Republicii nu fac excepție.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

61 − = 56