Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 02, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1363 vizualizari
Bilanţul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) de la Primăria Oradea readuce în discuţie şi proiectul controversatului drum „expres”. Cel despre care Opoziţia spune de câte ori are ocazia că, de fapt, nu a fost cu mult mai mult decât o modernizare a străzii Ecaterina Teodoroiu. Mai ales că, în mod ce ţine de science fiction (sau de o extraordinară capacitate de convingere a unor decidenţi de „sus”), proiectul transfrontalier a reuşit să primească finanţare europeană deşi o parte a terenului pe care urma să fie construit drumul „expres” nu era nici proprietate a oraşului şi nici nu exista o altă formă de administrare pentru el. Este vorba despre o bucată de peste 600 m din zona de acţiune a Staţiei CFR Oradea. Terenul a putut fi închiriat doar anul trecut, însă proiectul iniţial a trebuit închis rapid, în 31 decembrie 2015. De atunci, drumul „expres” şerpuieşte până să ajungă în zona blocurilor ANL de pe str. Ştefan cel Mare. Marius Moş, directorul DMPFI, a declarat în conferinţa de presă de vineri (2 februarie), lucrările la finalizarea şoselei vor fi definitivate în primăvara aceasta. Acum, stadiul proiectului este de 94%.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0