Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 02, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 7124 vizualizari
Primăria Oradea anunță că a fost finalizată în mare parte refacerea covorului asfaltic, inclusiv realizarea marcajelor rutiere pe Calea Clujului, pe tronsonul cuprins între Cartierul Tineretului şi limita de administrare a municipiului de la „granița” cu comuna Oşorhei. La fel, același tip de lucrări au fost derulate și la ieșirea spre Nojorid – Arad.
În ceea ce privește situația de pe Calea Clujului, Municipalitatea menționează că, „pe partea stângă – direcţia de mers spre Cluj se vor lărgi acostamentele la 2 m, urmând să se construiască pistă de biciciclete şi trotuar”, iar „pentru a produce un deranj cât mai mic în trafic, toate lucrările au fost executate pe timp de noapte”.
În ceea ce privește Calea Aradului, tronsonul cuprins între Pasajul DN 76 şi giraţia de la Carrefour, covorul asfaltic a fost finalizat pe ambele sensuri, urmând să fie reparate acostamentele și să fie amenajat trotuarul pe ambele părți ale drumului. Pe ambele porțiuni de drum vor fi montați parapeţi metalici de-a lungul trotuarelor.
Firma Drumuri Bihor a executat ambele comenzi ale Primăriei Oradea, în contul contractului de reparație – întreținere străzi.
Lucrările vor fi terminate în cursul acestei luni.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
nov. 20, 2024 0
sept. 06, 2024 0
aug. 30, 2024 0
aug. 26, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur