Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 06, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 3975 vizualizari
Modernizarea a peste 55 km de drumuri judeţene a fost încărcată pe Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP). Sunt, de fapt, două proiecte aferente investiţiei ce se va derula sub denumirea Drumul Apusenilor. Pe de o parte, potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean (CJ) Bihor, este vorba despre proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente modernizării drumrilor DJ764A şi DJ108J, pe o lungime totală de peste 43 km. Concret, se va lucra la şoselele Beiuş – Stâna de Vale şi Remeţi – Stâna de Vale. Se estimează că valoarea acestor lucrări se va ridica la 18,81 milioane lei, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 aprilie. De asemenea, e în etapa de verificare finală documentaţia pentru modernizarea drumului DJ108K, cel care leagă localitatea bihoreană Remeţi de graniţa cu judeţul Cluj. Şoseaua e în lungime de aproape 13 km, iar investiţia e estimată la ceva peste 30 milioane lei. De menţionat că ambele porţiuni din Drumul Apusenilor au finanţare asigurată prin Programul Operaţional Regional. Pentru primul tronson, contractul a fost semnat la Oradea (link), iar pentru celălalt parafarea a fost făcută la Bucureşti (link).
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0