Dragoş Tescan a semnat cu FC Bihor

Clubul FC Bihor anunţă că a semnat cu un nou jucător! Este vorba despre Dragoş Sebastian Tescan, care vine din Liga I, acolo unde a evoluat sezonul precedent cu Gloria Buzău.

Născut la data de 15 septembrie 1999, la Craiova, Dragoş Tescan este atacant central, dar poate evolua şi aripă dreapta sau stânga. Înalt de 1,80 metri, Dragoş a semnat cu clubul orădean pentru o perioadă de un an, cu drept de prelungire încă unul.

Dragoş a început fotbalul la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”, iar la seniori a evoluat până acum la Turris Turnu Măgurele, UTA Arad, U Cluj Napoca şi Gloria Buzău.

În altă ordine de idei, clubul orădean de fotbal precizează că în partea a doua a acestei săptămâni, vineri, 4 iulie, va avea loc şi primul joc amical din această perioadă a pregătirilor. Astfel, vineri, orădenii se vor deplasa în Ungaria pentru jocul de la Debrecen, cu echipa locală DEAC, meci care va începe de la ora 11 (ora României).

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 1