Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 02, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1125 vizualizari
Deşi deciziile luate de Comisa de Licenţiere sunt definitive şi inatacabile, conducătorii fotbalului românesc încearcă să găsească o soluţie pentru ca Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa să evolueze în continuare în prima ligă. În aceste condiţiii FC Bihor trebuie să învingă sâmbătă, la Tr. Severin pe Gaz Metan CFR Craiova pentru a fi sigură de promovare. În cazul în care decizia de retrogradare a Timişoarei şi Bistriţei rămâne valabilă, Bihorul poate promova în Liga 1 şi de pe locul trei.
Conform Gazetei Sporturilor, în cadrul Comitetului Executiv care va avea loc joi, se va decide ca cele două echipe să rămână în Liga I şi în sezonul următor, dar fără drept de joc în cupele europene timp de doi ani. Însă planul şefilor din LPF şi FRF ar putea trezi opoziţia UEFA, forul european fiind foarte sensibil la astfel de probleme.
„UEFA ştie de tot acest scandal şi nu va permite niciodată să se întâmple aşa ceva. Riscăm să zburăm cu toţii din competiţiile continentale dacă nu respectăm regulamentele legate de licenţiere”, a explicat o persoană din anturajul federaţiei.
Decizia de a le menţine pe Poli şi pe Gloria în Liga I nu este nici pe placul finanţatorului Stelei, care consideră că astfel s-ar comite un abuz. „N-am citit actele, dar ştiu un lucru: decizia asta nu avea nimeni curaj să o ia printr-un abuz. După ce m-am consultat cu alţi oameni, nu există niciun compromis prin care Timişoara să rămână în prima ligă. Sunt ţări în Europa care nu percep licenţe pentru echipe ca să joace în Liga I. Ca atare, Comitetul Executiv al FRF poate să spună că de la anul nu mai cere licenţe”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0