Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 05, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 3 2355 vizualizari
Coordonator al SMURD Bihor și medic-șef la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Județean, dar și apropiat al lui Raed Arafat – întemeietor al SMURD și subsecretar de stat în Ministerul Sănătății – medicul orădean Hadrian Borcea nu este deloc încântat de proiectul noii legi care este menit a „moderniza” sistemul sanitar. Draftul se află deja în dezbatere publică pe pagina web a MS și conține, după cum a spune dr. Borcea, o seride „goluri” menite a introduce haos chiar și în zonele în care activitatea decurge bine. Șeful SMURD Bihor a fost invitat ieri (4 ianuarie) în emisiunea „Sănătatea ta” de la Antena 1 Oradea și a vorbit despre pericolul la care este expus actualul sistem public de urgențe. În rezumat, Borcea critică faptul că în textul proiectului de lege – care are toate șansele să fie adoptat și să intre în vigoare, mai ales că până și președintele țării a urgentat apariția lui – nu mai există mențiunea că asistența medicală de urgență este dreptul cetățeanului și obligația statului. Lucruri stipulate de Legea 95, aflată încă în vigoare. Iar după ce noua variantă a Legii Sănătății va fi activă, nimic nu mai oprește apariția unor structuri paralele care să gestioneze urgențele. Altfel spus, în dorința de a liberaliza cât mai mult piața, Statul își ia, practic, mâna de pe cetățean și îl lasă în grija unui număr nedefinit de prestatori în materie de servicii medicale de urgență. Dr. Hadrian Borcea se teme că această noutate nu va avea aduce niciun beneficiu major pacientului și asta pentru că bugetul alocat de MS pentru această latură a activității va fi același ca și acum. De asemenea, nici numărul specialiștilor în medicina de urgență nu va putea crește spectaculos. „În acest moment, SMURD sau UPU nu au dreptul să refuze tratarea unui pacient, dar dacă proiectul de lege va fi adoptat așa cum a fost postat spre dezbatere publică, oamenii vor putea avea parte de mari surprize”, a menționat șeful UPU Oradea, referindu-se la faptul că privații ar putea să decidă să nu se ocupe de un cetățean sau de altul care se prezintă cu anumite probleme. În acest moment, în opinia dr. Borcea, este de prevăzut o funcționare a sistemului de urgențe ca și în Slovacia, acolo unde nu mai există servicii de acest tip ale Statului. Adică se practică coplata în cazul accidentelor sau al altor intervenții. În acest răstimp, în România, serviciile SMURD și cele prestate la UPU sunt gratuite, ele fiind decontate de ministerul de resort: 50 lei/asistență în afara spitalului, respectiv 114 lei/caz internat). „Nu știu dacă cei care au pus pe hârtie propunerea legislativă au și gândit”, spune Hadrian Borcea, parcă criticând și în direcția conducerii Ministerului Sănătății, asigurată de medicul orădean Ritli Ladislau. Ca vicepreședinte al Comisiei de Medicină de Urgență, coordonatorul SMURD Bihor spune că va lua atitudine chiar în cursul acestei zile (joi, 5 ianuarie), în cadrul ședinței programate la București. Totodată, pentru ștergerea sau umplerea „golurilor” din proiect care ar putea strica și un sistem care funcționează la standarde europene, Borcea și colegii săi specialiști vor face amendamente. „Totul e să fim și auziți”, a declarat medicul în emisiunea „Sănătatea ta”. Dr. Borcea mai afirmă că sunt deja semnale care arată că mulți colegi de-ai lui sunt pregătiți să părăsească sistemul în caz că noua Lege a Sănătății va apărea cu lacune. În schimb, șeful UPU Oradea susține că el nu dorește să plece.
În acest moment, pe internet, circulă deja două petiții care își propun să sensibilizeze opinia publică și pe decidenți cu privire la posibilitatea ca sistemul public de urgențe să dispară (sau să fie grav alterat).
Din informațiile bihorstiri.ro, ar urma ca, începând de azi, și dr. Raed Arafat să iasă în față cu mai multe detalii despre pericolul la care este expus sistemul de urgențe din România. O luare de poziție a acestuia, asemănătoare cu cea a dr. Hadrian Borcea, ar fi interesantă, căci Arafat este acum lucrător în cadrul Ministerului Sănătății care a promovat proiectul de lege criticat de urgentiști. Însă, subsecretarul de stat are un important trecut „pe teren”, ca fondator și promotor al SMURD și al actualului stil de gestionare a urgențelor.
iun. 07, 2024 0
apr. 01, 2024 0
dec. 22, 2023 0
aug. 11, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Este o vorba care spune,, Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se implineasca” . Daca si doctorul Arafat este ,, distrugatorul ” sistemului sanitar… atunci frati romani, va spune unul care 27 de ani vechime in acest sistem, suntem un popor de tot rahatul . Sau poate ca nu santem, dar ne lasam doborati de toti rahatii