Operațiunile de cercetare la fața locului în urma incidentului cu mașina Audi care a „explodat” (link) în cursul zilei de vineri, 13 aprilie, au încurcat o serie de orădeni care aveau treabă la Banca Române pentru Dezvoltare. Printre victimele închiderii accesului pe trotuarul din fața agenției Tarom s-a numărat și managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp. Fostul viceprimar al Municipiului Oradea ar fi vrut să ajungă în sediul băncii, dar polițiștii care tocmai întindeau banda de interzicere a accesului în zonă nu au reușit să se desfășoare într-un stil foarte civilizat. După ce că a și fost întors din drum pentru a ocoli zona de cercetări (care la acea oră încă nu era delimitată clar!), dr. Carp a și fost bruscat ușor de către un om al legii în civil. Acesta l-a luat de umăr pe medicul orădean care s-a enervat și i-a cerut acestuia să se recomande. După câteva insistențe, fostul viceprimar al orașului a „smuls” de la „agresorul” său că îl cheamă Lazăr și că este încadrat la Poliția Municipiului. După câteva minute de conflict verbal, managerul Spitalului a reușit să ajungă la bancă, nu înainte de a-și manifesta nemulțumirea cu privire la modul în care unii polițiști interacționează cu cetățenii. De altfel, timp de aproape o oră, prin fața sediului BRD, al Casei de Cultură a Municipiului și al agenției Tarom avariate de „deflagrație” nimeni nu a avut voie să treacă, mărimea zonei restricționate fiind criticată de mai mulți pietoni.
[nggallery id=833]




