Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
ian. 17, 2014 Andrei Şandor Politică 0 2359 vizualizari
Pacea din USL pare să fie doar una de fațadă. Stimulat de colegul său liberal, Cristian Bodea, care a făcut un sport din criticarea Guvernului USL, un alt social-liberal bihorean, dr. Florian Bodog (foto), se leagă și el de un reprezentant al Executivului condus de Victor Ponta. Senatorul pesedist se arată nemulțumit de situația de la Institutul „Cantacuzino”. Mai exact, parlamentarul ales în Colegiul senatorial 4 Oradea spune că „faptul că din martie 2013 și până astăzi nu s-a reușit finalizarea producției autohtone de vaccin antigripal și în continuare importăm produse scumpe (când am putea avea un vaccin mai ieftin și la fel de bun, produs chiar în România) mi se pare de neacceptat”. În opinia senatorului social-democrat, avem de a face cu „o problemă gravă de management a celor două instituții care gestionează problema: Institutul și Ministerul Sănătății” (condus de liberalul Eugen Nicolăescu). Potrivit celor transmise de dr. Bodog (n.b.: fost secretar de stat în Ministerul Sănătății), instituția nu este ajutată să se redrseze, situația ei fiind tot mai rea. La fel și perspectivele de viitor. Medicul orădean crede că „se impun câteva măsuri urgente care să ducă la un management mai bun și la o utilizare mai responsabilă și mai eficientă a banului public”. Senatorul Florian Bodog spune că nu-i face plăcere să își critice colegii „însă, dincolo de politică, ceea ce contează sunt oamenii și mai ales sănătatea acestora”.
iul. 24, 2023 0
nov. 11, 2021 0
mart. 10, 2021 0
feb. 17, 2021 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0