Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mai 30, 2024 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 879 vizualizari
Dragi bihoreni,
Pe data de 9 iunie, prin votul dumneavoastră, decideți nu doar cum va arăta Consiliul Judeţean Bihor din punct de vedere al reprezentării politice, ci decideți mult mai mult decât atât: decideți cum va arăta viitorul județului nostru și implicit, viitorul vostru și al copiilor voștri!
Aveți de ales între actuala administrație județeană – penelistă, care s-a îndepărtat de nevoile reale ale oamenilor, și alternativa pe care o reprezentăm noi, social-democrații. Aveți de ales între calea propagandei și una a transparenței. Între o dezvoltare concentrată în jurul unui singur oraș și o dezvoltare echilibrată a tuturor zonelor și localităților județului. Aveți de ales între betoane și oameni. Între bani și valori precum solidaritatea și echitatea socială. Între o conducere autoritară și democrație. Între abuzuri și legalitate. Între cei care atunci când au convingeri ”clare” nu mai stau la discuții cu bihorenii și cei care prețuiesc mai mult oamenii decât proiectele abstracte.
În toată această perioadă de campanie electorală, am încercat să fac două lucruri:
Pe de o parte, am adus în fața dumneavoastră noua echipă a Partidului Social Democrat Bihor, formată din oameni gospodari, serioși și familiști, pe care îi recomandă realizările profesionale de până acum și în care am încredere că vă vor reprezenta cu cinste și profesionalism. Cu toții suntem pregătiți să producem schimbarea în bine pe care bihorenii o așteaptă din partea administrației publice județene.
Pe de altă parte, am propus o serie de proiecte și obiective PENTRU BIHORENI și DORITE DE BIHORENI, cu convingerea că vor schimba în bine soarta județului și viața fiecărui bihorean.
Dintre acestea acestea, vă amintesc cele mai importante:
Desigur, așa cum arată astăzi județul Bihor și ținând cont de starea de mediocritate în care a ajuns din punctul de vedere al nivelului de trai și al bunăstării cetățenilor, sunt foarte multe lucruri de pus la punct și nimeni nu poate promite că va rezolva toate problemele într-un mandat de patru ani. La ceea ce mă angajez, în schimb, este că voi pune în centrul politicilor noastre bihorenii și nevoile reale ale acestora. Îîmpreună cu echipa de consilieri PSD, dezvoltăm sectorul economic și creștem nivelul de trai, modernizăm sistemul de sănătate și infrastructura, investim în educație și, cel mai important, împreună cu echipa de consilieri PSD, voi acorda respectul cuvenit cetățenilor, respect de care nu s-au bucurat în ultimii patru ani!
Ca președinte al Consiliului Județean Bihor nu vreau să fiu șeful bihorenilor, vreau să fiu partenerul lor! Vreau să fiu un bun gospodar al Bihorului, în slujba bihorenilor!
Personal, nu văd cum poți îmbunătăți calitatea vieții oamenilor dintr-o anumită zonă a județului fără să-i întrebi mai întâi pe aceștia despre lucrurile pe care și le doresc. La urma urmei, nu șeful ”luminat” de la județ știe mai bine nevoile, prioritățile și realitățile locului, ci fiecare bihorean, acasă la el, în orașul sau în satul său.
În ultimii patru ani, bihorenii au fost puși în situația ca deciziile cele mai importante să le fi fost impuse, de sus în jos, în unele cazuri în mod abuziv sau ilegal.
Nu am avut un președinte ci, ca în vremurile de tristă amintire, un șef cu reflexe de prim-secretar de județ, care s-a substituit poporului și care s-a vrut singurul deținător al adevărului.
Eu vă propun o altă viziune și altă abordare, una mai democratică și mai umană, una în care să existe un dialog permanent între cetățeni și autorități, una în care deciziile se iau într-un mod deschis și transparent, cu implicarea celor afectați. Sunt medic și ca urmare, sunt obișnuit să ascult oamenii și să-i ajut!
Cu toții ne dorim ca Bihorul să progreseze, să iasă din mediocritatea care îl caracterizează astăzi.
Cu toții ne dorim să avem drumuri bune, apă și canalizare, școli modernizate, servicii medicale de calitate, salarii mai mari și toate condițiile necesare pentru ca viața să ne fie mai ușoară și mai plăcută. Dacă în Cluj și Timiș se poate, sigur se poate mai bine și la Bihor!
Și cu toții mai vrem ceva: vrem ca bihorenii să fie respectați și nu ignorați sau expropriați ilegal și abuziv de conducerea județului.
Știu, a sta de vorbă cu oamenii durează, presupune un efort, un consum nervos pentru că discuțiile nu sunt, uneori, deloc amiabile. Dar spre deosebire de alții, am acest exercițiu din activitatea mea ca medic, care ascult zilnic durerile oamenilor! Iar activitatea mea profesională, ca medic și profesor, dovedește că sunt un om pentru oameni!
Este însă rolul unui lider să facă acest efort, să găsească soluția optimă care reușește să împace interesul public și cel privat.
Un lider adevărat nu vrea să facă bine cu forța, ci din contră, evită să facă rău cuiva în numele unor lozinci.
Un astfel de lider vreau să fiu pentru bihoreni! Managerii sunt în corporații …
E momentul să alegem oameni privindu-le în gospodărie, în familie și în viața profesională și personală! E momentul să alegem gospodari, nu dictatori! Lideri, nu manageri!
Pentru asta vă cer votul de încredere pe 9 iunie. Pentru că doar împreună putem dezvolta Bihorul sănătos și prosper!
Al dumneavoastră,
Dr. Aurel Mohan,
candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Bihor
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0